PREMIERĂ: Colonelul Vasile Botezatu, dezvăluiri amănunțite despre ancheta celei mai mari tragedii rutiere a României: Era o situație de război! VIDEO
Jumătatea vieții i-a fost marcată colonelului botoșănean Vasile Botezatu de cea mai mare tragedie rutieră care s-a petrecut vreodată în România, la Huțani – Botoșani.
A avut implicare directă în cercetarea ulterioară și, acum, la venerabila vârstă de 81 de ani, își amintește clar modul în care s-a derulat ziua de 29 iunie 1980.
Singura voce oficială care a vorbit vreodată despre accidentul de la Huțani?
Atunci, în ziua tragediei, avea 39 de ani. Era deja în cadrul Inspectoratului Județean de Miliție specialist 1 asimilat funcției de adjunct șef al Serviciului Rutier. Ajunsese la gradul de căpitan.
Pe 29 iunie 1980 se afla în concediu medical, la domiciliu, însă având „defectul profesiei” bine împământenit, la auzul sirenelor (situație rară în vremea comunismului), a pus imediat mâna pe telefon pentru a se interesa despre urgența care era în desfășurare.
La 41 de ani de la accidentul rutier cu urmări cumplite care a avut loc la intrarea în Huțani, un fost anchetator vorbește deschis despre acea zi. Despre modul în care s-au derulat și tot ceea ce i-a fost dat să vadă într-o frumoasă zi de vară.
Se poate spune acum, după patru decenii trecute de la marea tragedie, că Vasile Botezatu este poate singura persoană oficială care vorbește public despre accidentul rutier cu autobuzul în care se aflau 85 de oameni, mai bine de jumătate fiind declarați morți.
Cum ați trăit dv. acea zi de 29 iunie 1980?
Cu multe emoții. Eram la domiciliu, eram în concediu medical. La un moment dat, spre miezul zilei am auzit mai multe sirene ale mașinilor de Poliție, ale Salvării. Băiatul cel mic mă întreabă: «tata, ce se întâmplă?». Neștiind, am dat telefon la dispecerat. Ăla era cordonul ombilical pentru informații. Și mi-a comunicat că un autobuz s-a răsturnat de pe podul Siretului. Și că sunt mulți morți. M-am îmbrăcat imediat și am mers la unitate, locuiesc în apropiere. Se dăduse alarma la întregul efectiv, cum apăreau ofițeri și subofițeri se urcau în mașini și plecau spre locul accidentului.
Când a ajuns acolo, în zona celor „7 poduri”, a văzut coloane de mașini staționate de o parte și de alta a drumului și puzderie de oameni care mișunau în toate părțile.
Colonelul Vasile Botezatu își amintește...
Salvatori care încă scoteau cadavre din apă... în concluzie, era o situație de război, practic. De ce spun treaba asta? Pentru că, conducerea a hotărât ca o echipă numeroasă să se deplaseze la spital pentru trierea victimelor, identificarea lor și culegerea datelor necesare anchetei. Ceilalți s-au organizat la fața locului pentru descongestionarea traficului, pentru salvarea victimelor care mai erau și pentru a face ordine, așa cum se face de obicei la cercetările la fața locului.
Morții de la Huțani scoși din statistica județului
La podul de la Huțani au ajuns toate notabilitățile județului, de la prim-secretarul Partidului Comunist Român (PCR), la șefi de la tot felul de instituții. La Botoșani sau în alte județe din țară, un accident cu 48 de morți nu se mai întâmplase.
De altminteri, ca o chestiune de culoare, în statisticile Inspectoratului General de Poliție, ăștia 48 erau încercuiți și scoși efectiv din statistica județului. Adică, o catastrofă care, fiind unicat, nu mai era luată în calculul victimelor din județul Botoșani.
Imediat s-a constituit o echipă operativă de cercetare a locului unde s-a produs accidentul rutier și unde a ajuns și procurorul Mihai Gafițiuc, trimis de superior. Automat a preluat rolul de șef al echipei de cercetare. Căpitanul (de atunci) Vasile Botezatu reprezenta Serviciul Rutier, coloneii Munteanu și Juravle din partea organelor de cercetare penală și un al treilea colonel, Sandu Munteanu, în calitate de ofițer criminalist.
Am avut și un schimb de replici la un moment dat, pentru că pe direcția de deplasare a autobuzului, până ce s-a răsturnat, pe șosea am găsit bucăți de cauciuc asemănătoare unora rezultate dintr-o cameră de la un pneu. Și s-a opinat să nu le identificăm, fotografiem și măsurăm, dar până la urmă am spus că tehnica criminalistică ne cere ca tot ceea ce găsim la fața locului să descriem cu obiectivitate. După aceea, în cursul cercetării se va vedea ce relevanță are. Așa stând lucrurile, după vreo două ore de cercetări amănunțite, procurorul a hotărât că se poate ridica autobuzul. Între timp, au venit macarale, maiorul Barbacaru, Dumnezeu să-l odihnească, s-a ocupat de logistică.
Culmea este că nu am găsit niciun decedat în autobuz. Geamurile sparte, el ajunsese cu roțile în sus. Era un ochi de apă de fapt acolo, dar cu izvoare foarte puternice. Deși s-au adus motopompe, nu s-a reușit să se scadă nivelul apei cu mai mult de jumătate de metru. Și în aceste condiții, în mâl s-au mai găsit vreo trei sau patru cadavre.
”Cum de exact în acel loc s-a încadrat autobuzul cu roțile în sus, unde era balta aia mare, nu pot explica...”
După ce a fost scos autobuzul, anchetatorii au trecut la întocmirea procesului-verbal de cercetare la fața locului. Unul dintre procurori și-a adus inclusiv mașina de scris.
Ne-am deplasat la școala din Huțani și acolo într-o clasă am scos hârtiile ce le aveam și el la mașină a redactat procesul-verbal de cercetare la fața locului. Probele care au fost găsite în cadrul accidentului, mă refer la bucățile de cameră, au fost ridicate și predate procurorului. Pneul a cărui explozie a contribuit la producerea accidentului a fost de asemenea ridicat în vederea expertizării.
Pentru că era un caz foarte complex, dosarul accidentului a fost preluat de Parchetul General.
De aceea nici acum nu știm, actele ulterioare, expertizele puse, cine au fost cei implicați în aceste expertize, ce cercetări s-au mai făcut. Și nu am cunoștință de soluția finală care s-a dat.
Vă mai amintiți la ce interval de la producerea accidentului ați ajuns dvs. la fața locului?
Eu estimez că la aproximativ o oră și jumătate. Pentru că o parte din victime erau deja transportate la spital. Noi când ne deplasam spre locul accidentului, salvările și alte mașini se deplasau către spital sau spre morgă. Depinde. Ceea ce am menționat eu, cei 48 de decedați, fac parte din cele aproape 85 de persoane identificate ca fiind prezente în autobuz în momentul răsturnării. Cauza propriu-zisă a accidentului a constituit-o explozia pneului din dreapta-față, autobuzul fiind un A7 cu direcție mecanică, nu a mai putut fi ținut pe șosea de către șofer. Astfel încât s-a produs impactul cu balustrada podețului și răsturnarea cu roțile în sus. Cum de exact în acel loc s-a încadrat autobuzul cu roțile în sus, unde era balta aia mare, nu pot explica...
Potrivit anchetatorilor ajunși la locul accidentului, autobuzul 31-SV-2049 a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri, iar adâncimea bălții era de vreo patru metri, având în vedere că din el la suprafață se mai vedeau doar roțile.
Când ați ajuns dvs. victimele erau înșirate?
Victimele cum au fost recuperate au fost și transportate la spital. Am spus că echipa de triere era la spital. Deci, la fața locului nu s-au făcut identificări. Sau dacă s-au făcut, au fost sporadice, nu a fost o activitate concretă.
„S-a dat alarma întregului efectiv”
Ați fost implicat inclusiv în identificarea victimelor?
Nu. Eu am participat doar la cercetarea la fața locului, asta este o activitate laborioasă care s-a întins înspre miezul nopții.
Legat de identificarea persoanelor care erau în autobuz la momentul producerii accidentului, cunoașteți cumva cum s-a realizat această anchetă?
Ancheta s-a realizat prin audierea martorilor. V-am spus că s-a dat alarma întregului efectiv, acolo la fața locului au ajuns din toate formațiunile operative. Unii s-au ocupat de identificarea martorilor care nu au fost în mașină, alții s-au ocupat de cei care au scăpat de la înec. Pentru că, din 85 doar 48 au decedat. Și din aproape în aproape, prin audierile ulterioare s-a stabilit.
Vă întreb pentru că o supraviețuitoare spunea că, de-a lungul timpului nu a luat legătura cu ea nimeni de la Poliție, nu i s-a cerut nicio declarație. O altă persoană care a fost implicată în salvarea victimelor spunea că oamenii care au ieșit din apă erau atât de șocați că au scăpat cu viață încât au luat-o la fugă, efectiv, pe câmp. Și mă întreb cum s-a ajuns la identificarea celor din autobuz în aceste condiții?
Din aproape în aproape, din om în om s-a mers. Ce loc ați ocupat? – Numărul cutare. Țineți minte, în dreapta, în stânga, în față, în spate pe cine ați avut și în felul acesta s-a făcut identificarea. Autobuzul era supraaglomerat, el avea 35 de locuri și erau 85 de oameni. Și datorită supraaglomerării șoferul nu a mai reușit să mențină. Măcar să fi ținut cinci metri, de balustrada podețului, să se fi răsturnat cu cinci metri ori înainte, ori după ochiul ăla de apă.
„Era cel mai teribil accident de pe glob”
De ce s-a vehiculat de-a lungul timpului un număr diferit de victime. Se vorbește despre 47, despre 48 sau 51 de victime. Putem astăzi, la 41 de ani, să spunem cu fermitate că au fost 48 de victime?
48 au fost în statistici, reținuți și asta-i cifra care s-a comunicat și a rămas în actele de cercetare penală. Că or mai fi murit după aceea, nu s-au raportat, nu s-a știut. 48 au înregistrat toate agențiile de presă, că au preluat știrile și s-a difuzat. Era cel mai teribil accident de pe glob. Vorbim de transportul în comun, atunci. După aia au mai fost prin Paraguay, prin Turcia, niște accidente din astea colective, cu urmări deosebite. În India, în ultimul timp...
Spuneați într-un interviu că știați drumurile județene, le-ați bătut la pas încă din 1968. Cunoșteați periculozitatea acelei zone la momentul producerii accidentului?
Nu. Nu. Nu. Nu numai că am bătut în supravegherea traficului, m-am ocupat și de semnalizarea rutieră a întregii rețele de drumuri împreună cu specialiștii de la drumuri naționale și județene. Sectorul acesta nu era cunoscut prin altceva decât prin vânt lateral foarte puternic care producea probleme în situații de viscol. Adică pericol de a fi împinse mașinile de pe șosea. De aceea s-au și montat parapete și pe o parte și pe alta, pentru că el este în rambleu, spre deosebire de restul teritoriului. Deci, pentru asta era cunoscut, nici vorbă de izvoarele alea foarte puternice. Nu, nu am știut și nimeni nu-și putea explica că este un volum așa de mare de apă acolo și are o asemenea adâncime.
Deci cauza principală a accidentului a fost supraaglomerarea sau explozia cauciucului?
Explozia de pneu, concomitent cu supraaglomerarea. Sau să iau altfel: explozia pneului, calitatea tehnică a autobuzului care avea direcție mecanică, nu servodirecție cum sunt acum și ar fi ajutat șoferul să mențină cât de cât traiectoria mașinii, și supraîncărcarea. Pneul nu era reșapat, era un pneu nou și cameră și cauciuc, care avea vreo 3.500 spre 4.000 km rulaj. Poate de aceea nici nu știm ce s-a mai întâmplat și ce soluții s-au dat. Pentru că ar fi implicat Danubiana ca producător al acestui pneu, pentru că expertiza cine știe ce a conchis. E cert, era pneu nou, am pus mâna pe el, l-am văzut.
Se știe cu certitudine că au fost scoși toți morții de acolo?
Da. Cu certitudine pentru că ultimul decedat a fost găsit în mâl a doua zi dimineață. Deci, ultimul decedat. Dvs. vă dați seama, ce zbatere a fost acolo pentru supraviețuire? Când te trezești într-un spațiu atât de închis, când se trezesc atâția oameni, 80 și ceva de oameni? Dovadă că șoferul a murit în accident, nu a mai putut fi salvat sau nu s-a putut salva. Și mulți au murit înecați pentru că s-au agățat unul de altul, s-au tras. Nu din cauza vitezei și traumatismelor datorate vitezei și a loviturilor primite în cursul răsturnării. Nu, înecați.
„A fost ridicat autobuzul, a curs apa și nu am găsit pe nimeni în autobuz”
La cât timp a preluat Parchetul dosarul?
Dosarul a rămas la procuror încă de la cercetare, așa spune procedura penală. A rămas la procuror și superiorii lui, în câteva zile, au cerut dosarul cu totul. Și dacă intervievata dvs. spune că nu a fost audiată, asta nu este treaba noastră, a Poliției, ci a celor care au gestionat în continuare dosarul. Pentru că, în afară de faptul că am fost întrebat unde sunt bucățile de cameră, le căutau pentru expertiză și umblau disperați să afle chestiunea asta și i-am liniștit când le-a spus că le-a luat procurorul în mașina Procuraturii. În rest nu știm nimic despre dosar.
Spuneați că numărul de victime a fost scos din statistici, că era ceva exagerat și la vremea aceea, dar și în timpurile de astăzi. Dar vi s-au dat cumva dispoziții să nu vorbiți, să nu povestiți despre această anchetă?
Nici vorbă. Nu, nu a fost așa ceva. Locțiitorul șefului Inspectoratului General al Miliției, când a venit adjunctul ministrului transporturilor, nu mai vorbesc de restul oficialităților... Cum se putea? Ziariștii care și ei au fost la fața locului și au făcut fotografii.
În reportajul realizat în urmă cu mai mulți ani în care apăreți și dvs., un corespondent de la presa locală spunea că nu s-a scris nimic despre accident atunci...
Nu știu, nu vă pot spune ce s-a scris sau nu. Aveam multe alte bătăi de cap în legătură cu evenimentul acesta, nu am urmărit efectiv presa.
Există vreo scenă care să vă fi rămas în minte în mod deosebit, din ce ați văzut pe atunci?
Da, scena când a fost ridicat autobuzul, a curs apa și nu am găsit pe nimeni în autobuz. Aia m-a marcat. Pentru că ar fi trebuit să rămână agățați, nu? Aia a fost una din scenele care m-au marcat.
Acum, dacă priviți retrospectiv, cu toată experiența pe care ați acumulat-o de-a lungul anilor, considerați că a fost o anchetă ca la carte, la acel moment?
Ancheta, da, a fost făcută ca la carte. Ce n-am făcut ca la carte din punctul meu de vedere? Nu am întocmit procesul-verbal de cercetare, acolo, la fața locului. Pentru că eu în cariera mea nu am plecat niciodată de la accident până ce nu am scris cu mâna mea procesul-verbal de cercetare, la fața locului. Ori, pentru că procurorul trebuia să bată la mașină, ne-am deplasat la școala din Huțani. E singura abatere pe care aș zice-o, deși nu este majoră.
Având în vedere că dosarul a fost preluat de Parchetul General dvs. nu ați mai aflat care a fost cauza principală a producerii accidentului...
Principala cauză o bănuiesc, pentru mine era evident, era explozia de pneu combinată cu structura mașinii și supraîncărcarea. Dar o decizie oficială, nu am aflat.
Dar a fost, de-a lungul celor 41 de ani, a fost vreo autoritate, vreun oficial, vreun reprezentant al vreunei instituții publice care să iasă public cu, măcar o scurtă declarație privitoare la ce s-a întâmplat atunci?
Public, până la interviul pe care l-am dat la Radio Iași, nu-mi aduc aminte să fi existat „materie primă” să zic așa, pe acest subiect.
Cum vedeți decizia de topire a acestui dosar în condițiile în care vorbim despre cel mai mare accident rutier care a avut loc în România, care ar fi putut fi material pentru o documentare mai amplă a ceea ce s-a întâmplat atunci, poate pentru un film. Adică nu ar fi firesc ca astfel de dosare complexe, urmare a unor mari tragedii, să fie totuși păstrate undeva?
Întrebarea e frumos formulată, dar ea se izbește de prevederile legale, de lege și de ordine de miniștri cu privire la arhivă, la statutul ei, la termenele de păstrare, la categoriile de documente ș.a.m.d.
„Șoferul este principalul vinovat”
Ce le-am putea transmite oamenilor care și-au pierdut persoane dragi în acel eveniment rutier, cine a fost vinovat de producerea acestei nenorociri?
Le putem transmite condoleanțe și acum, pentru că durerea nu se stinge niciodată, pentru cei care și-au pierdut ființele dragi. Vinovatul principal a fost șoferul pentru că el era stăpânul acelei mașini până una, alta și și-a încălcat atribuțiunile de serviciu și spre ghinionul lui și al celorlalți care și-au pierdut viața sau dimpotrivă au trecut prin tragedie, s-a întâmplat și defecțiunea tehnică a pneului, cu consecințele pe care le știm.
Dar nu era oare o practică generală a tuturor șoferilor de încălcare a atribuțiunilor de serviciu prin supraaglomerarea mijloacelor de transport?
Nu. Aș vrea să combat această teorie. S-au întâmplat, se întâmplă și astăzi să fie mai mulți pasageri decât numărul de locuri, dar niciodată nu s-a întâmplat să depășească cu atâtea persoane numărul de locuri al mașinii. Asta ținea de indisciplina șoferilor, de lispa mijloacelor de transport, ținea de faptul că omul voia să se deplaseze cu orice preț. Că și călătorii s-au înghesuit și au acceptat condițiile alea improprii de călătorie. Dar nu-mi aduc aminte în activitatea mea, și slavă Domnului am fost prezent în traficul rutier atâția ani, nu-mi aduc aminte să fi găsit asemenea abateri.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
