Primele două platforme de colectare a deșeurilor municipale vor fi funcționale grație unui proiect derulat de Primăria Botoșani.
Proiectul este unul pilot și deschide practic o investiție de anvergură prin care, în următorii doi ani dispar ghenele clasice din cartiere care vor fi înlocuite cu o serie de insule ecologice.
„Este o premieră pentru municipiul Botoșani, este o inovație chiar la nivel național unde puține județe, respectiv cinci sau șase au un astfel de proiect implementat. Este un program pilot care precede practic investiția mare pe PNRR. Acum discutăm despre două platforme îngropate”,
Cosmin Andrei, primar
O singură platformă are în dotare cinci containere pentru colectarea a tot atâtea tipuri de deșeuri, respectiv biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Acestea au o capacitate de 3,5 metri cubi, față de cele vechi care erau de doar 1,2 mc.
Valoarea celor două platforme îngropate de colectare a deșeurilor este de 497.000 de lei, cu tot cu TVA. Au fost amplasate în spatele Spitalului Județean Mavromati și precum și pe strada Ion Pillat.
Urmează ca Primăria să mai amenajeze un astfel de punct de colectare a deșeurilor, cu cinci containere însă la suprafață, locația urmând să fie stabilită ulterior.
În următorii doi ani în municipiul Botoșani vor fi amenajate 200 de platforme de colectare a deșeurilor, cu câte cinci containere fiecare, licitația în acest sens având loc la nivel național pe data de 27 septembrie 2023.
„A fost licitație la nivel național pentru achiziția platformelor de suprafață și îngropate, pe care noi le-am câștigat prin PNRR. Și acolo vom avea 200 de platforme, tot pe cinci fracții, deci vor fi practic o mie de containere. Dar acolo sunt de trei tipuri, tipul unu și tipul doi sunt de suprafață, în genul căsuțelor similare celor din fața Primăriei și tipul trei care sunt îngropate”,
Bogdan Buhăianu, viceprimar
Termenul de realizare al acestui proiect finanțat prin PNRR este anul 2025.
Proiectul se numește „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Botoșani, Județul Botoșani”.
Prin acest proiect se dorește amenajarea de insule ecologice digitalizate pentru dezvoltarea unui sistem eficient de management al deșeurilor la nivelul municipiului Botoșani, respectiv:
- 110 insule cu containere supraterane
- 70 insule supraterane încasetate
- 20 insule subterane cu containere individuale
Totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului se ridică la suma de 3,8 milioane de euro.
În prezent, pe raza municipiului Botoșani există 81 de platforme de colectare a deșeurilor construite în sistemul clasic și care servesc exclusiv pentru colectarea deșeurilor menajere și reciclabile provenite din gospodăriile de tip condominiu.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024