Noul sistem urmează să fie implementat în scurt timp.
Începând cu sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, lucrările candidaților vor fi scanate și ulterior corectate în format electronic.
„În sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat în premieră la nivel de țară, pentru că până acum a fost în județe pilot, se introduce scanarea lucrările în vederea transmiterii către corectare. Nu se vor mai plimba în format hârtie prin țară toată lucrările, ci vor merge în format electronic și vor fi corectate în centrele de evaluare”,
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
După finalizarea timpului de lucru alocat, fiecare elev își prezintă lucrarea profesorului supraveghetor pentru a fi scanată și ulterior transmisă pe un server la București.
De acolo, se va face repartizarea pe toate centrele de evaluare, în vederea corectării lucrărilor direct din calculator. Se elimină astfel drumurile către centrele din alte județe în care era nevoie de sprijinul forțelor de ordine, care pot interveni astfel în alte situații care necesită ajutor de urgență.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani beneficiază de peste 280 de scanere care vor fi folosite la sesiunea de toamnă a bacalaureatului și mai apoi distribuite în unitățile de învățământ, urmând a fi utilizate inclusiv la cursuri.
Ulterior, vor fi din nou utilizate la simulări, examenul de evaluare națională precum și următoarea sesiune de bacalaureat.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024