Doina Hrehoreț este botoșăneancă fiind singura femeie chirurg din Europa de Est care face transplanturi de ficat. Alături de alți medici a reușit să salveze la București șase vieți în câteva ore.
Premieră națională la Spitalul Floreasca: în aceeași zi, două familii îndurerate au fost de acord cu donarea de organe și au dăruit viață unor semeni necunoscuți. Transplantul înseamnă VIAŢĂ!
Duminică, la Spitalul Clinic de Urgenta București Floreasca, au fost realizate două prelevări multiorgan de la doi pacienți aflați în moarte cerebrală, o astfel de acțiune fiind o premieră la nivel național. Totul a decurs într-un interval de câteva ore.
Recunoştinţa şi gândurile noastre de mulţumire se îndreaptă în aceste clipe către familiile donatorilor care au găsit puterea extraordinară de a oferi altor oameni o şansă la viață. A alege să dăruieşti speranţă din suferinţă este un gest nepreţuit, o dovadă de iubire şi generozitate imensă.
Situaţia deosebită pe care o traversăm, cauzată de pandemia COVID-19, presiunea mare asupra întregului sistem sanitar, în mod deosebit asupra secţiilor de terapie intensivă, fac extrem de dificilă desfăşurarea acestei activităţi, obligând la adaptare şi readaptare permanentă, la o dublare a efortului pentru a putea transforma suferinţa în speranţă. Este o muncă de echipă, realizată cu foarte multă răspundere şi dăruire.
Echipa ATI a Spitalului Floreasca, formată în ani de zile sub conducerea doamnei prof. dr. Ioana Grințescu, alături de conf.dr. Liliana Mirea şi de coordonatorul transplant, dr. Rosana Turcu, şi-a dovedit încă o dată profesionalismul, fiind unitatea sanitară reper în modul de funcţionare a activităţii de donare.
Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni : cele două intervenții de prelevare ficat au fost realizate de echipa formată din dr. Genady Vatachki și dr. Darina Barzan, iar cele pentru rinichi de echipele chirurgicale conduse de dr. Claudiu Codoiu și dr. Mihai Dobra. Mobilizarea tuturor echipelor medicale implicate este maximă şi se depun eforturi deosebite pentru salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă.
Astfel, sub coordonarea domnului Prof. Dr. Irinel Popescu, la Centrul de Transplant Hepatic Fundeni alți 2 pacienți , de 41 de ani și de 54 de ani, pot spune că s-au născut a doua oară datorită intervențiilor de transplant hepatic realizate de echipa chirurgicală condusă de dr. Doina Hrehoreț, cu sprijinul echipei ATI conduse de dr. Marian Tudoroiu și dr. Mihaela Olita.
În același timp, la Centrul de Transplant Renal Fundeni, alți 4 pacienți au primit o nouă șansă la viață prin transplant renal. Intervențiile au fost realizate cu succes de echipele chirurgicale conduse de Dr. Costin Gîngu, dr. Cătălin Baston, Dr. Ionuț Manea și dr. Silviu Margaritas, alături de echipele ATI, Dr. Liliana Domnisor și dr. Iulia Mitroi, și nefrolog Dr. Paula Vizireanu. Este de remarcat şi apreciat efortul deosebit al personalului medical din cadrul Laboratorului HLA al Institutului Clinic Fundeni, condus de doamna prof.dr. Ileana Constantinescu.
Gestul de omenie al familiilor și profesionalismul tuturor specialiștilor implicați în activitatea de transplant au salvat într-o singură zi 6 oameni a căror unică șansă la viață era un transplant de ficat sau rinichi.
Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor acestor oameni minunați pentru dedicarea şi profesionalismul cu care îşi fac datoria în fiecare zi, fără a contabiliza vreodată orele de muncă sau zilele de sărbătoare, se arată într-un comunicat de presă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024