În cadrul ședinței Senatului de miercuri, 23 martie 2022, Dorinel Cosma, a adresat o interpelare referitoare la prețul carburanților în România.
A solicitat printre altele să fie prezentate măsurile luate de Guvern pentru stabilizarea prețului carburanților în România.
„Preţul carburanţilor în România a depăşit în aceste zile pragul de 8 lei pe litru și atinge un nou record, conform datelor furnizate de Monitorului Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei. Astfel, un litru de benzină premium la stațiile de distribuție a carburanților din București, costă între 8 și 8,54 lei/litru, iar motorina premium costă și ea între 8,21 și 8,72 lei/litru, prețurile îndreptându-se vertiginos spre pragul de 9 lei/litru. În ceea ce privește benzina și motorina standard, un litru costă între 7,99 și 8,24 ron. La nivel european, săptămâna aceasta cotația barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, prețul de referință pentru Europa, a ajuns la 109 dolari/baril, iar tendinţa este de creştere”,
Dorinel Cosma, senator AUR Botoșani.
Senatorul este de părere că stabilizarea prețului carburanților ar trebui să fie în această perioadă prioritatea principală a Guvernului.
„Pentru diminuarea impactului asupra consumatorilor, guverne ale unor state europene, precum Franța și Germania, pregătesc un pachet de subvenționare a prețului carburanților. În acest condiții, stabilizarea prețului carburanților trebuie să reprezinte prioritatea 0 a Guvernului României, pentru că pasivitatea acestuia va conduce indubitabil la o creștere în lanț a tuturor celorlalte prețuri, o adevărată dramă pentru românul de rând care deja se confruntă cu dificultăți financiare majore din cauza creșterii exagerate a prețurilor la gaze și energie electrică.
De asemenea, în urmă cu aproximativ 30 de zile, coaliția de guvernare a decis să reducă cu 50% acciza la carburanți, decizie care ar fi venit în sprijinul cetățenilor, dar care nu s-a concretizat până în prezent, guvernul pe care îl conduceți neadoptând niciun act normativ în acest sens”,
Dorinel Cosma, senator AUR Botoșani.
Iată întrebările adresate prim-ministrului:
1. Când preconizați că va fi implementată măsura înjumătățirii accizei la carburanți?
2. Care sunt măsurile pe care le aveți în vedere pentru stabilizarea prețului carburanților în România?
3. Luați în calcul plafonarea, respectiv subvenționarea prețului la carburanți?
A solicitat răspunsul în scris.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024