Botoşani, 16 mai 2012. Peste 1.200 de elevi de liceu şi profesori din 15 oraşe s-au înscris în concursul naţional „I <heart> sport”. Misiunea lor a fost să promoveze beneficiile sportului pentru o stare de sănătate bună, într-un mod cât mai vizibil. Lansat în Săptămâna “Şcoala Altfel” (2-6 aprilie), concursul „I <heart> sport”, desfăşurat între 2 - 30 aprilie, a invitat liceele participante să transmită mesajul „I <heart> sport” tuturor tinerilor din România printr-o fotografie despre inimă, mişcare şi sănătate.
Fotografiile cu cele mai frumoase inimi formate de iubitorii de sport în curtea liceului ca un mesaj că toţi tinerii trebuie să facă mişcare vor fi premiate cu echipamente sportive care vor susţine lansarea cluburilor „I <heart> sport” în liceele câştigătoare.
Juriul competiţiei, format din reprezentanţi ai celor trei parteneri din program, a considerat că cele mai convingătoare şi frumoase „inimi” vin de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galaţi (premiul I), Grupul Şcolar Agricol „Mihail Kogălniceanu” din Miroslava, Iaşi (premiul II) şi Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani (premiul III).
La Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani, 147 de liceeni au format o inimă în curtea şcolii, promovând numele primului club „I <heart> sport” din Botoşani. Sub coordonarea profesoarei Marinela Acsinte, cei 18 membri ai clubului au demarat primele activităţi sportive sub sloganul „Larianul iubeşte sportul”.
Programul de educaţie pentru sănătate şi viaţă activă pentru adolescenţi – I <heart> sport – urmăreşte promovarea activităţilor sportive în liceele înscrise şi va implica peste 50.000 de liceeni din România în următorii trei ani. Parte a programului global de responsabilitate socială “Young Health Programme” iniţiat de AstraZeneca la nivel internaţional, I <heart> sport este un program naţional de prevenţie primară a bolilor cardiovasculare si este derulat în parteneriat cu Junior Achievement România, Fundaţia Română a Inimii şi implementat cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Toate premiile constau în echipamente sportive pentru dotarea cluburilor „I <heart> sport” înfiinţate de liceeni împreună cu profesorii coordonatori cu scopul de a asigura elevilor şcolii un spaţiu de mişcare, de exerciţiu a competenţelor antreprenoriale şi de lucru în echipă, aceştia organizând evenimente cu implicarea şcolii şi a comunităţii locale.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024