Întâlnirea dintre un elev și un profesor creează legături pe viață și dincolo de ea. Plecarea în veșnicie a unui dascăl lasă un gol pe pământ, dar umple sufletul de recunoștință.
Părintele Teodor Ciurariu, de la Spitalul Municipal Dorohoi, aduce un emoționant și ”pios omagiu profesorilor mei” la plecarea la cele veșnice a unui dascăl de excepție, Elena Gancecovschi.
”Am aflat cu tristețe despre plecarea dintre noi a fostei mele profesoare de chimie Elena Gancecovschi. A plecat intrând în veșnicie, ”s- a născut” pentru viața veșnică exact în zilele când lumea cântă Hristos se naște, slăviți-L!”,
Pr. Teodor Ciurariu
Ultima întâlnire dintre dascăl și fostul elev a fost să fie chiar în spitalul unde preotul de astăzi păstorește.
”O întâlneam mereu în vizitele mele, am văzut-o și în Ajunul Nașterii Domnului, ea din păcate nu mă mai cunoștea deoarece suferea de o boală grea, boală ce poate afecta pe oricine, inclusiv pe intelectuali. Femeia asta, Dumnezeu s- o odihnească în pace, a fost un mare dascăl al Dorohoiului. Un fin psiholog, de o finețe și blândețe cum rar am văzut în anii pe care i-am petrecut pe băncile școlilor”,
Pr. Teodor Ciurariu
Părintele a rememorat anii de liceu la Dorohoi, ani care veneau după un ”examen ratat” la Seminarul din Neamț. Întoarcerea la Dorohoi avea să însemne, la fel ca în toate școlile din România acelor ani, practica agricolă.
”Eu veneam după un examen ratat la admiterea de la Seminarul Teologic de la Neamț. Nu eram elev rău, leneș sau nepregătit (îmi iertați lipsa de modestie), însă ”în vremea aceea”, la admitere erau 30 sau maximum 32 de locuri, iar candidați erau ”câtă frunză, câtă iarbă”, peste 1000 (una mie) elevi. Vorbesc de anii ' 80. Tot așa era admiterea la Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc, la Liceul Sanitar de la Botoșani sau cel Pedagogic. Concurența era foarte mare. Dar să revin la profesoara mea de chimie... În toamnă, după revenirea mea la Dorohoi ”cu coada între picioare” m- am înscris la un Liceu care mai avea locuri. Aici era obiceiul ca timp de o lună elevii să meargă în campania agricolă de adunare a recoltei, toate școlile începând din clasa a V- a până la cei de la liceu făceau asta, și bun lucru făceau! Eram obișnuiți cu un pic de efort, cu munca, vedeam cum se produce hrana ”pâinea cea de toate zilele”, prețuiam și chiverniseam tot ce primeam de la părinți și în plus vedeam ce înseamnă textul din Scriptura ”în sudoarea frunții să-ți câștigi pâinea". Eu ca și candidat respins la Seminarul nemțean priveam lucrurile mai profund, uneori filosofam pe texte scripturistice”,
Pr. Teodor Ciurariu
.jpg)
Acolo, pe câmp, elevii și-au cunoscut profesorii, iar profesorii la rândul lor își observau cu atenție elevii.
”Doamna Elena Gancecovschi și ceilalţi profesori ne însoțeau zilnic de luni până sâmbătă inclusiv. Aici printre profesori am auzit pentru prima data maxima că ”este mai ușor să ții în mână pixul decât lopata”. Buuun. După luna aceea de agricultura am venit la școală frumos îmbrăcați și pregătiți pentru a sorbi cu nesaț învățătura de carte. Deja ne cunoșteam, diriginte, profesori, elevi. Socializasem binișor pe glia patriei. Aici în primele ore primeam manualele (gratuit) la fiecare obiect în parte unele erau noi altele folosite de cei mai mari, însă toți aveam obligația de a le păstra bine. Pe cele mai vechi le lipeam, restauram așa cum ne pricepeam noi, celeilalte erau neapărat protejate de coperți plasticate sau cu o hârtie mai groasă albastră. În primele ore ni se dădeau niște teste deoarece profesorii voiau să știe nivelul de pregătire al elevilor, noi eram veniți din mai multe scoli ale orașului și mulți erau din mediul rural”,
Pr. Teodor Ciurariu
Revenirea în sălile de clasă și ora de chimie aveau să îi aducă viitorului preot o lecție de pedagogie rară în zilele noastre.
”Ora de chimie. Profesor doamna Gancecovschi. Test fulger, zece întrebări. Nimeni nu mișcă, fiecare se uită în foaia lui! Doamna se ”plimba” printre bănci cu mare atenție pentru a preîntâmpina tentativele de fraudă. Eu, recunosc, chimia nu era punctul meu forte. Făcusem și eu ceva pregătire pentru admiterea la seminar, dar la limba română, la istorie, materiile ce ni se cereau la concurs. La chimie învățasem în clasa a VIII-a doar... pentru a trece clasa! În ora următoare ni se aduceau rezultatele. Emoții mari, chiar un pic de tahicardie. Primul sunt eu chemat la catedră. În gândul meu mă întreb: de ce tocmai eu? Inima mi se face cât un purice! Numele începea cu litera C și nu eram primul în catalog. Doamna mă întreabă cu blândețe despre anumite formule în care greșisem, dar a fost îngăduitoare și mi-a dat primul 10 de la liceu!”,
Pr. Teodor Ciurariu
Un 10 care avea să își pună amprenta pe elevul abia pornit pe drumul vieții. Dar mai ales avea să îi întipărească pentru totdeauna în suflet chipul unui dascăl de excepție.
”Și acum țin minte acel 10. De ce? Eu veneam după un examen ratat la seminar și nu stăteam prea bine la capitolul ”optimism”. Doamna a sesizat această stare a mea emoțională și a fost omul care mi-a redat curajul și forța interioară de a intra într-un ritm normal de viață la școală, acasă, oriunde. Viața merge înainte, îmi spune, să ai mai multă atenție”,
Pr. Teodor Ciurariu
Părintele Teodor Ciurariu se roagă astăzi pentru toți foștii profesori, în viață sau trecuți la Domnul.
”Acum că a trecut la cele veșnice o voi pomeni mereu în rugăciunile mele și îmi pare rău că am aflat prea târziu de acesta despărțire temporară de noi. La fel îi voi pomeni și pe ceilalți profesori care au avut rolul lor în formarea mea ca om. Așa am fost sfătuit de un mare duhovnic din Muntele Athos: Preotule, să-ți pomenești binefăcătorii tăi, iar cei mai mari binefăcători sunt ei, profesorii noștri, dascălii noștri care s-au ostenit cu creșterea și educația noastră. La fel am aflat cu tristețe că și doamna Maria Camaruță fosta mea dirigintă a plecat grăbită și ea la ceruri pentru a întregi acolo panteonul dascălilor mei. Dumnezeu să-i odihnească în pace”,
Pr. Teodor Ciurariu
