Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită luni, 5 octombrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Iași.
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au început luni un nou an universitar. De asemenea, absolvenții promoției 2020 au depus tot în această zi jurământul de fidelitate față de Biserica Ortodoxă Română.
Tot cu acest prilej, ierarhul și preoții facultății s-au rugat pentru sufletul părintelui profesor Dumitru Stăniloae, săvârșindu-se o slujbă de pomenire la împlinirea a 27 de ani de la trecerea lui la Domnul.
În cadrul slujbei arhierești, a fost hirotonit și un preot.
Este vorba despre diaconul Coșofreț Lucian Cristian, acesta primind Taina Preoției, pe seama Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Buimăceni, județul Botoșani.
„Vă doresc celor care ați venit la Facultatea de Teologie și începeți cursurile anul acesta să fiți oameni ai lui Dumnezeu, să tindeți spre desăvârșire și să acumulați cunoștințe, ca tot lucrul bun să-l împliniți în viață. Absolvenților, celor care ați depus jurământul, să vă dăruiască Dumnezeu puterea și hotărârea să împliniți cele pe care le-ați rostit la jurământ și veți împlini aceasta luptând să fiți oameni ai lui Dumnezeu, luptând să tindeți spre desăvârșire și să vă pregătiți continuu pentru tot lucrul bun”, s-a adresat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan studenților prezenți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Un proaspăt major a spart un magazin și a ajuns în beciul Poliției
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Tigrișorul Pietrek îi așteaptă pe copii la Teatrul Vasilache
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Declarația zilei 21 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile