Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
„Supravegheați în permanență copiii!”
„Aveți grijă să nu se joace în apropierea aragazului, a plitelor sau a altor aparate electrice aflate în funcțiune!”
„Explicați-le că nu trebuie să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu!”
„Repetați-le să nu se joace cu chibriturile sau brichetele pentru a nu-și provoca arsuri sau pentru a nu genera un incendiu!”
Astfel de sfaturi și altele asemănătoare vor fi transmise părinților și bunicilor care vor trece pragul bisericilor din Protopopiatul Săveni.
Asemeni preoților din Protopopiatele Botoșani și Dorohoi, cei din Săveni s-au alăturat campaniei derulate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, „Un cămin sigur pentru copilul tău”.
Recomandările și măsurile pe care trebuie să le adopte adulții astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă, le-au fost prezentate preoților din Protopopiatul Săveni în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.
Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.
Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.
Data de 10 a fiecărei luni a fost declarată ziua campaniei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024