Opt ierarhi, șaizeci de preoți și mulțime de popor s-au adunat, miercuri, pe meleagurile dobrogene, pentru a-l prăznui pe Apostolul Andrei, Ocrotitorul României.
”Pe un frig pătrunzător, dar cu sufletul plin de căldură”, așa descrie pr. Teodor Ciurariu, slujitor la paraclisul ”Sfântul Nectarie Taumaturgul” din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, ziua de miercuri, când a participat alături de zeci de preoți din întreaga țară la sărbătoarea religioasă de la Peștera Sfântului Andrei, în județul Constanța.
”Într-o atmosferă de mare sărbătoare, am avut bucuria să mă alătur și eu alesului sobor de preoți ce a slujit la Peștera Sfântului Andrei, locul de unde a pornit evanghelizarea neamul nostru din spațiul carpato-danubiano-pontic. Aici este Betleemul nostru, al neamului nostru strămoșesc! Am adus aici di la Dorohoi toate rugăciunile celor care nu au putut ajunge în acest loc binecuvântat de Dumnezeu”,
pr. Teodor Ciurariu
Nu mai puțin de opt ierarhi și aproximativ 60 de preoți, numeroși diaconi și mulțime mare de popor au fost în rugăciune în locurile sfinte în care a predicat Sfântul Andrei, Ocrotitorul României.
”O altă bucurie am avut-o la Mănăstirea Dervent, unde am stat o noapte în privegherea de dinaintea Sărbătorii Sfântului Andrei. Slujba de priveghere a fost săvârșită sub protia preasfințitului Părinte Macarie al Galiției, vicar al mitropoliei din Ruse – Bulgaria. Mă voi întoarce cu bucurie pe aceste meleaguri binecuvântate încă din cele mai vechi timpuri de Apostolul Mântuitorului, Hristos, Andrei, aceste ținuturi dobrogene pline de spiritualitate în ciuda faptului că sunt sărace din punct de vedere material”,
pr. Teodor Ciurariu
Preotul din Dorohoi a mărturisit că şi-a reîntâlnit cu acest prilej un ”bun amic”, în una dintre imagini apărând alături de Gigi Becali. Nu este prima întâlnire dintre cei doi, la fel cum nu este nici prima invitaţie pe care preotul i-o adresează lui Gigi Becali.
”L-am întâlnit iarăși pe un bun amic de-al meu cu care am făcut câteva poze. Ne-am mai întâlnit de câteva ori prin Muntele Athos. Astăzi i-am reînnoit invitația de a ne vizita urbea noastră moldavă. Un om cu suflet frumos. Îl veți recunoaște desigur în fotografii”,
pr. Teodor Ciurariu
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024