”Extratereștri”, acesta este cuvântul de pe buzele grecilor, arată un jurnalist care descrie într-un articol modul de operare al pompierilor români mobilizați să stingă incendiile din insula Evia.
Redactorii publicației fimes.gr spun că ceea ce-au făcut pompierii români imediat ce au ajuns la locul intervenției din insula grecească Evia i-a determinat pe localnici să-i privească precum niște extratereștri.
Iată ce scrie un ziarist din Grecia despre pompierii români care luptă cu flăcările în insula Evia:
"Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor. În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd".
La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, divizia de pompieri detașată în Grecia a lichidat în prima zi mai multe focare de incendiu, urmând să continue activitatea non-stop în schimburi de zi și de noapte.
"Astăzi (n.r. - 8 august) a avut loc prima misiune a pompierilor militari români în zona Spathari, insula Evia. Intervenția a fost dificilă, incendiul având mai multe focare, iar cei 35 de pompieri care au lucrat în două schimburi au depus eforturi considerabile în vederea localizării si lichidării acestora cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne care asigură alimentarea acestora. Totodată, un real ajutor adus în vederea recunoașterii direcției de propagare a aerului l-a constituit folosirea unei drone",
arată oficialii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă
Peste 100 de pompieri au plecat spre Grecia, pentru a acționa în sprijinul salvatorilor eleni! Alimentate de caniculă și de vântul puternic, incendiile de vegetație au afectat mai multe regiuni ale țării, mii de oameni fiind evacuați din calea flăcărilor și fumului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024