De asemenea, Organizaţia PSD-PC a sesizat organele de poliţie începerea urmăririi penale a unei preşedinte de secţie de votare care ar fi încercat să fraudeze procesil electoral.
„
Împotriva numitei Mitel Rodica care, în calitate de preşedinte al secţiei de votare nr. 365 din localitate Mitoc, Judeţul Botoşani, a formulat şi depus o cerere de solicitare a urnei speciale în numele unei persoane care nu a solicitat acest lucru.
Astfel, prin comiterea infracţiunii de fals şi uz de fals, a formulat o cerere în numele doamnei Botoşanu Aglaia, persoană care, conform declaraţiei pe care o anexăm, nu a făcut o astfel de solicitare.
Considerăm fapta ca fiind de o gravitate deosebită în ceea ce priveşte desfăşurarea procesului electoral, conform prevederilor legii 370/2004.
Faţă de cele menţionate, rugăm să dispuneţi luarea măsurilor legale care se impun.”