Urmează schimbări majore în sistemul de pensii din România. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit despre ce se întâmplă cu creșterea vârstei de pensionare.
Șeful Casei Naționale de Pensii a precizat că ”nu vorbim de o mărire a vârstei de pensionare. Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranța de viață”.
Recalcularea dosarelor se va face în baza noii legi a pensiilor, care prevede eliminarea inechităților salariale, iar unii români ar putea beneficia de creșteri ale pensiilor.
„Nu e vorba despre creșterea vârstei de pensionare, pentru că vârsta de pensionare, conform actualei legislații și pe care noi intenționăm să o menținem și în viitoarea legislație care va viza sistemul public de pensii, e de 65 de ani. Vorbim despre egalizare vârsta de pensionare a femeilor ca și bărbații. Aici trebuie să ținem cont și de cele două decizii ale CCR (…) care ne spun foarte clar că și femeile pot să iasă la aceeași vârstă de pensionare ca și bărbații. Acest lucru se face pe baza Anexei 5 din actuala lege de pensionare 263/2010. În momentul de față, orice doamnă care dorește să iasă la pensie, azi dacă merge la ghișeu cu aceste documentații în vederea pensionării, doamnele au o vârstă de pensionare de 62 de ani. Această vârstă de 62 de ani este eșalonata conform Anexei 5 din Legea 263 până la vârsta de 63 de ani, care se va întâmpla până în anul 2030. Acel jalon din PNRR, e vorba de jalonul 214 din PNRR, prevede încă o eșalonare până în anul 2035, unde femeile vor trebui să aibă vârsta de pensionare egală cu cea a bărbaților”.
”Deci, nu vorbim de o mărire a vârstei de pensionare. Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranța de viață, iar în momentul de față considerăm noi că vârsta de 65 de ani e optima. Pe de altă parte, dacă cineva dorește să muncească în continuare, la modul voluntar, nu imperativ, nu obligatoriu, poate să o facă pentru că dreptul la munca nu trebuie îngrădit nimănui. În actuala legislație există deja o prevedere, e vorba de articolul 99 din Legea 263/10 în care li se oferă un stimulent persoanelor care vor să rămână în activitate. Pe perioada pe care merg, față de vârsta standard de pensionare și vor să își continue activitatea, beneficiază deja de un punctaj suplimentar la pensie, respectiv de 0,5/lună. (…) Această măsură vrem să fie una activă privind continuarea activității în muncă (…). Punctatul suplimentar se acordă doar pe perioada când nu există cumulul (pensie-salariu). Tocmai pentru acest lucru se acordă punctajul suplimentar ca persoana să rămână cât mai mult în câmpul muncii”, a explicat Daniel Baicu, la Realitatea.
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșani, județul cu cei mai puțini angajați din Moldova: Este al treilea pol al sărăciei în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Șofer oprit pe bulevard și lăsat FĂRĂ permis : Comportamentul l-a dat de gol
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024