O artistă din Botoșani este câștigătoarea unui important premiu într-o competiție internațională în care a reprezentat România.
World Photography Organization și Sony România au anunțat că anul acesta câștigătoarea National Award, în cadrul Sony World Photography Awards 2021, este Cristina Venedict.
Programul National Awards este o inițiativă a World Photography Organization și Sony, având ca scop susținerea comunităților locale de fotografi din întreaga lume, competiție la care anul acesta au participat 53 de țări.
Peste 330.000 de imagini, din 220 de teritorii, au fost înscrise la Sony World Photography Awards 2021. Dintre acestea, peste 165.000 au fost încadrate în competiția Open (din care au fost selectați și câștigătorii National Award).
În România, juriul a evaluat 5.017 imagini, organizatorii precizând că au fost cu 455 mai multe decât anul trecut.
Așadar, la nivelul României, dintre cele peste 5.000 de imagini înscrise în competiție, una a fost aleasă câștigătoare de către jurați: fotografia Cristinei Venedict, din Botoșani.
Imaginea poartă denumirea ”Solitude” și este încadrată la categoria Creativitate a competiției Open:
*Solitude, fotografia premiată
Cristina Venedict le-a mulțumit organizatorilor pentru premiu, precizând că modelul care apare în fotografie este o actriță, Cezara Munteanu. De asemenea botoșăneancă.
”Este o onoare pentru mine să mă aflu printre toți acești fotografi uimitori! Este incredibil… și câștigarea acestui premiu mă face să îmi doresc să creez lucruri mai frumoase și să cresc mai mult ca artist! Modelul din această fotografie este o tânără actriță pe nume Cezara Munteanu. Fotografia a fost creată în studioul meu din Botoșani, România”,
Cristina Venedict, artist fotograf
În calitate de câștigătoare a National Award în România, Cristina Venedict primește echipament fotografic profesionist din partea Sony, pentru dezvoltarea de proiecte viitoare.
Cristina Venedict nu este la primul premiu internațional, lucrările artistei din Botoșani fiind apreciate în numeroase competiții. De altfel, nu se află nici la prima câștigare a acestui prestigios premiu.
În 2016, Cristina Venedict a câștigat Romania National Award, în cadrul aceluiași concurs Sony World Photography Awards 2016, cu fotografia "În adâncime", de asemenea desemnată la acea vreme cea mai bună imagine înscrisă de un fotograf român la cea mai mare competiţie foto din lume. Modelul era și atunci tot o actriță din Botoșani, Ada Lupu.
De data aceasta, Cristina Venedict a înscris în concurs o fotografie realizată în pandemie, titlul fiind seriei fiind și el unul sugestiv: ”Izolare”, după cum ne-a mărturisit artista (întreaga serie aici)
”Fotografia a fost realizată în 2020, un an încărcat cu multe sentimente contradictorii. Face parte dintr-o serie de fotografii, numită "Izolare”. Sursa inspirației a fost pandemia și efectul ei asupra oamenilor”,
Cristina Venedict, artist fotograf
Spune că doar întâmplarea a făcut ca premiul din acest an să fie obținut tot cu o imagine al cărei model este o actriță. Mai ales că întâlnirea cu Cezara Munteanu era una așteptată de cel puțin 7 ani. A fost să fie în 2020, când lumea părea să se fi oprit în loc. Nu și imaginația!
”Întâmplarea a fost să fie tot cu o actriță, dar am câștigat multe premii, apariții în reviste de specialitate și cu persoane care nu au mai pozat până atunci. Atâta timp cât ambele părți își doresc și empatizează, restul vine de la sine, natural. Din 2013 doream să colaborăm (Cu Cezara Munteanu, nota ed.), dar numai nu reușeam să ne sincronizăm. În 2020 a fost momentul potrivit și totul s-a legat așa cum ne-am dorit”,
Cristina Venedict, artist fotograf
Pandemia a devenit, astfel, un prilej de regăsire, un popas numai bun de privit prin obiectivul aparatului de fotografiat.
”Îmi doream mult să realizez o sesiune inspirată din trăirile din acea perioadă, perioadă care ne-a marcat și ne marchează în continuare…, iar persoana potrivită pentru acest proiect a fost Cezara. Aveam bine în cap ce îmi doream, iar Cezara a reușit să empatizeze și să anticipeze dorințele mele”,
Cristina Venedict, artist fotograf
(Cristina Venedict)
Rezultatul a fost și el pe măsura așteptărilor. Mai ales că, spune Cristina Venedict, are alături o echipă extraordinară, de la colaboratori până la soțul Alex, cel care o sprijină deopotrivă.
”Pe partea de machiaj si coafat am colaborat cu Maria și Mihăiță Aslan, doi oameni dragi cu care colaborez minunat. Soțul meu, Alex, a întregit echipa și m-a ajutat să am lumina pe care mi-o doresc. Fotograful este ca un dirijor, iar atunci când echipa cu care colaborează simte la fel, ies lucruri magice”,
Cristina Venedict, artist fotograf
Absolventă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, Cristina Venedict a ales să privească lumea prin obiectiv. A găsit în fotografie bucuria de a privi, pasiunea de a scotoci, șansa de a-și ”nemuri” viața. S-a considerat mereu ”prea mică pentru lumea asta mare”, după cum sună chiar titlul unei lucrări.
Între ”lumea pensulei”, explorată în anii de școală, și ”lumea fotografiei”, a ales-o pe cea din urmă. Pentru că astfel poate pătrunde mai ușor în realitatea celor din jur, pentru că aparatul de fotografiat scoate la suprafață ceea ce nici tu însuți nu știai despre tine. Doar că artista noastră a mers mai departe. A evadat din realitatea imediată și a creat personaje. Care se descoperă fiecăruia în parte în funcție de libertatea spiritului, de imaginația născocită în privire. Pentru că cel mai important, spune Cristina Venedict, este ca imaginile nou create să nască la rândul lor anumite stări, iar privitorul să fie cel care duce povestea mai departe.
(Foto: Facebook / Cristina Venedict)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024