Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a dat asigurări că proiectele de autostrăzi și drumuri expres din nordul țării vor deveni realitate.
Șeful CNAIR este prezent la Suceava la invitația președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Gheorghe Flutur a spus că șeful CNAIR a venit la Suceava cu o echipă de specialiști din cadrul acestei instituții pentru a discuta despre autostrada A7, Drumul Nordului, autostrada A8, dar și despre drumul expres Suceava – Botoșani.
„Discutăm despre stadiul acestor investiții și perspectivele pentru ca aceste investiții să se întâmple în perioada imediat următoare”, a precizat Gheorghe Flutur.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a ținut să precizeze, la rândul său, că pentru proiectele de infrastructură mare nu este loc de scepticism, scrie Monitorul de Suceava.
„Mă refer aici la proiectele menționate de domnul președinte. de A7 de la Pașcani la Suceava până la Siret, la frontiera cu Ucraina, vorbim de Drumul Nordului și evident de acest drum expres, legătura între Suceava și Botoșani. Proiectele pe care le avem sunt în diferite faze de implementare. Vorbim de studii fezabilitate și de contracte semnate, dar și de documentații care sunt în execuție în momentul acesta”, a spus Cristian Pistol.
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024