Carnea este livrată consumatorului final exclusiv prin curier, în condiţii de temperatură controlată, în cel mult 72 de ore de la sacrificare, însoţită de certificat de calitate.
Bugetul alocat anul acesta achiziţiei de carne şi produse din carne pentru Paşti este de 200-500 de lei pentru 55% dintre români, iar comanda medie ajunge în luna aprilie la 310 lei, arată datele Obor21.ro, prima cooperativă ţărănească digitală.
Potrivit companiei, arată News.ro, dacă până acum cererea era de aproximativ 10% din totalul comenzilor pentru produsele de capră/oaie, în aprilie aceasta va reprezenta 70% din vânzări.
”Pentru 40% dintre români, Paştele este asociat cu masa în familie, alături de cei dragi, mai ales anul acesta, când peste două treimi vor petrece sărbătorile acasă, arată un sondaj Obor21.ro, realizat la nivel naţional. În acest context, masa de Paşte devine şi mai importantă, fapt reflectat atât în buget, cât şi în comportamentul de achiziţie. Potrivit companiei, prima cooperativă ţărănească digitală, 80% dintre clienţi se orientează în luna aprilie spre produse de miel şi ied, având o comandă medie de 310 lei, în creştere cu 30% faţă de o perioadă obişnuită”,
arată compania.
Jumătate dintre români consumă rar carne de capră şi de oaie, arată sondajul Obor21.ro, însă lucrurile se schimbă, evident, de Paşti.
Astfel, dacă până recent cererea era de aproximativ 10% din totalul comenzilor pentru produsele de capră/oaie, în martie aceasta a crescut la 20%, iar estimările pentru luna aprilie arată că va reprezenta 70% din vânzări.
”Cererea pentru carnea de ied creşte cu peste 250% în perioada Paştelui, dar am remarcat şi o creştere de 150% pentru carnea de capră, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020. Punem această creştere atât pe fondul existenţei constante în oferta noastră a acestui tip de carne, cât şi pe cel al unui interes crescut pentru produsele provenite de la capră, inclusiv la lactate. Asistăm practic la o schimbare a comportamentului de consum”,
Florian Mateiţă, cofondator Obor21.ro.
Decizia de a achiziţiona carne online se realizează în mare parte pe baza recomandărilor şi review-urilor altor cumpărători (45%). De asemenea, 51% au precizat că sunt interesaţi să afle cât mai multe date despre provenienţa cărnii cumpărate, lucru care poate influenţa decizia de achiziţie.
”Fiecare pachet de carne este vidat şi etichetat imediat, iar eticheta oferă inclusiv date despre satul de provenienţă al animalului. Fiecare livrare este însoţită de un certificat de conformitate. Astfel de informaţii au reprezentat diferenţiatori în piaţă fiind factori importanţi în creşterea Obor21 în acest prim an de la înfiinţare”,
a mai precizat Florian Mateiţă.
Platforma Obor21.ro a fost lansată în luna februarie 2020 de către Iunia şi Florian Mateiţă, cu o investiţie iniţială de peste 80.000 euro. Obor21.ro este puntea digitală dintre sat şi oraş şi oferă carne de la ţară, iar ţăranii crescători de animale au piaţă de desfacere şi venituri fiscalizate.
Carnea rezervată prin intermediul Obor21.ro provine în cea mai mare parte din gospodăriile ţărăneşti din judeţele Botoşani şi Suceava, mai scrie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024