Tinerii au fost în centrul tuturor discursurilor la inaugurarea sediului Amber Botoșani, care a avut loc vineri. Compania își dorește ca prin deschiderea filialei din fostul sediu al Banc Post, absolvenții de liceu și cei cu facultate să se stabilească în oraș și să nu plece în străinătate sau în centrele universitare.
Venit în Botoșani în urmă cu șase ani, managerul general al Amber Botoșani a mărturisit că a rămas mirat de vârsta înaintată a populației din acest oraș.
”Noi ne centrăm foarte mult pe comunitate, pe comunitatea tinerilor din Botoșani, pe prezența lor activă în viața socială și impactul lor asupra vârstei orașului. Să recunoaștem, să fiu sincer, primul lucru care m-a șocat când m-am mutat în Botoșani este că orașul oarecum îmbătrânește. Tinerii, care sunt cei mai importanți pentru viața unui oraș, pleacă. Noi vedem prin această investiție și o modalitate de a atrage tinerii și a-i face să rămână în Botoșani și prin asta să creștem viața socială, economică a orașului, să fie un curent creat de noi, un fel de vortex de idei în care tinerii să fie partea componentă esențială a întregii povești”,
Laurențiu Rusu, manager general Amber Botoșani
Planurile companiei sunt ca în 6 – 18 luni să mai angajeze încă 100 de oameni.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024