”Oamenii nu mai cred în candidații altor partide. Sunt prea multe jocuri”, aceasta a fost afirmația cu care Mihaela Stoiciuc Vasilică și-a făcut publică astăzi intrarea în cursa pentru Primăria și Consiliul Local Botoșani.
Cu toate că nu și-a dat demisia din Alianța pentru Unirea Românilor și nici nu i s-a adus la cunoștință că ar fi fost exclusă, antreprenoarea și-a anunțat candidatura ca independentă.
A arătat ca a luat decizia dezgustată fiind de aranjamentele existente în și între partide și că a refuzat propuneri de a se înregimenta într-una dintre formațiunile politice, deși ar fi fost ofertată atât de Dreapta, cât și de Stânga.
Totodată, a dorit să umple și un vid existent la Botoșani, acolo unde un număr însemnat de cetățeni s-ar fi săturat de partidele tradiționale și ar prefera un independent.
Mihaela Stoiciuc Vasilică, candidat independent
”Nu se regăseau în candidații de până acum”
Din totalul de 1.000 de semnături necesare depunerii dosarului de candidat a strâns aproximativ 800.
Mihaela Stoiciuc Vasilică, candidat independent
”În momentul în care mi-am anunțat intenția de candida la Primăria Botoșani, reacția a fost extraordinară din partea botoșănenilor. S-au oferit foarte mulți să strângă semnături (...). Acest lucru m-a încurajat foarte mult și chiar am așteptat puțin să văd cum decurge strângerea de semnături înainte de a ieși în presă și a confirma această candidatură”
A intrat în bătălia de la municipiu convinsă fiind că are ca femeie un avantaj față de ceilalți competitori.
Mihaela Stoiciuc Vasilică, candidat independent
”Femeile sunt mult mai calculate și mai echilibrate și au o capacitate organizatorică mult mai mare”
În 2020 la Pro România și în 2024 la AUR, Mihaela Stoiciuc Vasilică a fost aproape de a candida din partea acestor partide, însă cu puțin timp înainte de începerea depunerii listelor cele două partide i-au preferat pe Liviu Toma, respectiv Cătălin Silegeanu.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024