Polițiștii botoșăneni au transmis că toate persoanele amendate sunt tineri până în 30 de ani.
La data de 7 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, pe raza municipiului Botoșani și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.
Astfel, în intervalul orar 20:00- 3:00, polițiștii au identificat și sancționat 9 persoane care efectuau derapaje controlate sau au adoptat un comportament agresiv în trafic, atât pe arterele rutiere din municipiu, cât și în zona parcărilor centrelor comerciale sau a zonelor de agrement, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Acestea au fost sancționate cu amendă în valoare totală de peste 8.000 de lei, iar ca măsură complementară le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.
Majoritatea persoanelor sancționate erau tineri cu vârstele de până în 30 de ani, iar unul dintre aceștia avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce și a produs și un accident rutier ca urmare a derapajelor efectuate.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024