După ce Gigi Becali a anunțat că în cazul în care va vinde FCSB este dispus să investească la una dintre echipele FC Voluntari sau FC Botoșani, finanțatorul moldovenilor, Valeriu Iftime, a oferit o primă reacție.
Iftime nu a dorit să comenteze spusele lui Becali, mai ales că acestea vin înaintea meciului direct dintre FCSB și FC Botoșani, care se va disputa duminică, 21 noiembrie. Dar le-a catalogat totuși drept „anomalii”.
„Nu am vorbit cu nimeni, nu vreau să spun nimic înaintea meciului direct. Nu vreau să comentez toate anomaliile pe care le zic unii oameni. După cum am spus, nu am nimic de comentat”, a declarat Valeriu Iftime potrivit As.ro.
Iftime a mai spus că așteaptă un telefon de la Gigi Becali, dar după meciul direct de duminică.
”Să mă sune domnul Becali și stăm de vorbă. Aș face un deal cu Gigi Becali. De fapt, aș face un deal cu oamenii care au bani iar dânsul este unul dintre aceștia. Dar, să mă sune de luni. Vorbim luni, ca să treacă mai întâi acest meci. Poate după ce o să-l bat nu o să mai fie tentat de tranzacție”, a spus Iftime, pentru digisport.ro.
Finanțatorul botoșănenilor nu are nimic cu Becali și ar fi încântat să facă o astfel de afacere, mai ales că rămâne tentat de a se retrage de la echipă.
”Nu-mi displace să vorbesc cu domnul Becali. Aștept cu plăcere să mă sune, dar, repet, după meciul direct”, a mai spus Iftime, la Digi Sport.
Dacă vânzarea clubului FCSB ar fi perfectată, Becali nu s-ar retrage din fotbal. Mai în glumă, mai în serios, a declarat că ar dori să investească la un club de play-off, iar Voluntari și FC Botoșani îi fac cu ochiul.
„Nu mă mut la Clinceni. Păi, eu vreau să iau campionatul sezonul acesta. Mă duc la o echipă clasată între primele 6. Ce, nu e bine la Voluntari? Ați văzut că echipa merge bine. Și la Botoșani mă pot duce. Nu a spus Valeriu Iftime că vrea să vândă clubul? Una din astea voi alege, nu mă duc eu în altă parte. Normal că dacă preiau o echipă schimb tot acolo. Mă duc cu lotul meu de jucători, dar mă voi implica total. Echipa se va numi Faci Ce Spune Becali. Am numele înregistrat la OSIM. Așa că se va numi tot FCSB, nu-mi fac griji”, a spus Gigi Becali, potrivit digisport.
Valeriu Iftime (61 de ani), finanțatorul celor de la FC Botoșani, spune că e tentat să iasă din fotbal și că e dispus să cedeze clubul fără să emită pretenții financiare.
”Da, vreau să mă las. Dacă găsesc un investitor, vând. Aerul fotbalului românesc nu e deloc respirabil pentru mine. Am alte lucruri de făcut. Nu producem spectacol, nu producem o imagine coerentă. Motivul? Din cauza acestor patroni. Liga și Federația au și ele o responsabilitate enormă.
Vreau să plec nu pentru că nu-mi place. Plec pentru că fotbalul românesc nu produce nimic. Fotbalul trebuie să producă fericire oamenilor, dar peste tot în jur produce numai angoase. Noi mimăm fotbalul, sunt doar greșeli de arbitraj și patroni excentrici. Fotbalul mă scoate din orice circuit al normalității”, a spus Valeriu Iftime.
(Foto: digisport)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024