Mult așteptata ședință pentru cei implicați a ședinței de constituire a noului plen municipal, a început.
În capul mesei au luat loc primarul nou ales, prefectul, președintele de ședință ales dintre seniorii Consiliului Local, judecătorul Adrian Toporăscu și secretarul Primăriei.
Prefectul a declarat deschise lucrările având în vedere că sunt întrunite toate condițiile necesare pentru ședință.
”Au fost convocați 23 de consilieri din care sunt prezenți 23. De asemenea a fost invitat și noul primar Cătălin Mugurel Flutur al cărui mandat a fost validat”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Președintele de ședință este social democratul Ioan Brînzei, cel mai vârstnic ales de la municipiu. De remarcat este faptul că și la ședința de constituire din anul 2004, tot Ioan Brînzei a condus ședința de constituire.
Sala este arhiplină, pe scaune fiind așezați membri ai PNL și PSD, parlamentari sau directori deopotrivă dar și funcționari din Primărie.
(G.E.)
Mașină a Poliției zdrobită de un tir la Vorona, trei oameni au fost răniți - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
A dispărut Larisa! A plecat dimineață la școală și nu a mai revenit acasă
Oana Sava
Jan 13, 2025
„Musica Ricercata”: Lansare de carte anunțată de Memorialul Ipotești cu invitați de seamă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol în ultimul amical din Antalya
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile