Fotbaliștii lui Liviu Ciobotariu au dat o lovitură financiară puternică, după FC Botoșani – FCSB 1-0.
Campioana României gâfâie în continuare în Superliga, chiar dacă pe plan continental lucrurile merg foarte bine și deja în vestiar sunt gânduri de primăvară europeană. Elevii lui Elias Charalambous nu au reușit să facă față pe terenul celor de la FC Botoșani, care au fost motivați financiar de patronul Valeriu Iftime.
Fiecare dintre elevii lui Liviu Ciobotariu va fi recompensat cu aproximativ 7.000 de euro, potrivit prosport.ro.
FC Botoșani a reușit marea surpriză și a învins-o pe FCSB în restanța care, până să se joace, era atribuită „din oficiu” formației lui Gigi Becali. Campioana României nu s-a regăsit, însă, pe terenul greu din Moldova, pe care Zoran Mitrov a reușit să dea lovitura, în minutele de prelungire.
FCSB a ratat, astfel, ocazia de a urca pe podium, pe când FC Botoșani a luat o gură mare de aer, cu toate că este în continuare pe loc de baraj.
Valeriu Iftime a promis o primă totală de 150.000 de euro pentru un succes, astfel că fiecare dintre jucători va fi recompensat cu, aproximativ, 7.000 de euro.
Elevii lui Liviu Ciobotariu au pus mâna pe această sumă și după meciul cu Rapid, câștigat pe teren propriu cu 2-0.
(Foto: Sport Pictures)
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024