Cea mai așteptată izbândă din ultimul deceniu obținută de FC Botoșani a fost marcată cum se cuvine de galeria moldovenilor.
Membrii acesteia au aflat că echipa nu înnoptează la Galați după victoria cu 2 – 0 cu Oțelul și au hotărât imediat să îi aștepte pe jucători la Stadionul Municipal.
În ciuda faptului că autocarul a ajuns în jurul orei 2:00, suporterii s-au mobilizat și i-au primit cu fumigene roșii și scandări, spre încântarea fotbaliștilor, care au filmat spectacolul pirotehnic.
Clubul a reacționat printr-un mesaj:
”Devotamentul față de culorile echipei favorite rămâne intact indiferent de situație, mai ales când pare că totul se aliniază împotriva ta. Suporterii care ne-au așteptat aseară, la întoarcerea de la Galați, sunt dovada acestui aspect, iar noi le mulțumim și ne angajăm să arătăm că putem păstra Botoșaniul acolo unde îi este locul, în primul eșalon!”
FC Botoșani a câștigat primul meci din actuala ediție a SuperLigii abia în etapa a 21 – a și în ciuda celor trei puncte obținute rămâne pe ultimul loc.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024