Primar cu VW, accident în centrul oraşului – VIDEO & FOTOGALERIE
Noul primar de Coţuşca a lovit în urmă cu aproximativ trei sferturi de o oră un moped. Dan Vezeteu se afla la volanul unui Volkswagen Phaeton şi în apropierea intersecţiei dintre Calea Naţională şi Cuza Vodă a încercat să vireze la dreapta, spre Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Atunci, în partea dreaptă faţă i-a intrat un moped la ghidonul căruia se afla un bărbat de 35-40 de ani. „Ce viteză puteam să am? 2,3, 5 km/h, eu ştiu? Dintr-o dată s-a izbit uitaţi aici. Categoric nu l-am observat”, a relatat Dan Vezeteu. În scurt timp la faţa locului a sosit o ambulanţă care a transportat victima la Spitalul Judeţean, deşi potrivit conducătorului auto nu avea decât julituri la un picior şi la umăr. ”I-am spus să se ducă totuşi acolo, merg şi eu imediat la el. Nu eu l-am agăţat, el s-a izbit. Pur şi simplu n-am avut timp să fac nimic”, a mai spus primarul de Coţuşca. Poliţiştii au ajuns în zonă la câteva minute după plecarea Salvării. Ei erau nedumeriţi fiindcă s-a aflat târziu de producerea evenimentului rutier şi au cerut amănunte prin staţie. I-au pus fiola conducătorului auto, iar rezultatul a relevat că nu era băut.