Primarul PDL de Flămânzi a respins vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiile de presiuni politice asupra omologilor din opoziţie. Constantin Pitorac a găsi o explicaţie pentru care mai mulţi primari de pe Colegiul Flămânzi ar simpatiza cu formaţiunea de guvernământ.
„Migraţia nu se face pentru faptul că presează cineva ca să migreze - sunt coleg cu foarte mulţi oameni din celelalte partide - ci pentru faptul că s-au abordat lucrurile echilibrat în ultimii ani, pentru faptul că au fost sprijiniţi efectiv legal, adică li s-au adus investiţii în zonă şi lucrurile acestea bineînţeles că pe unii îi face să se gândească. N-a venit cineva să se scuture de praf şi să-i spună vino şi treci aici că eşti tu mai frumos sau că ai ochi albaştri”, a afirmat
prim-vicepreşedintele PDL Botoşani. El a dat ca exemplu Frumuşica, localitate care printr-o asociere cu cu Flămânzi va beneficia de investiţii de 9 milioane euro în apă şi canalizare, precum şi de asfaltarea a 9 kilometri de drumuri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Aceasta după ce a primit fonduri şi pentru renovarea unei şcoli. Pitorac a spus că lucruri asemănătoare se întâmplă şi la Răuseni, Hlipiceni, Coşulaşi, Călăraşi.
„Sunt localităţi unde primarii sunt pragmatici, au înţeles că trebuie să facă proiecte şi să le depună şi n-a fost o discriminare, că e primar PDL sau PSD. Primarii nu migrează că se face presiuni asupra lor. Unii oameni care au două-trei mandate în PSD au văzut că nu se întâmplă nimic şi atunci...”, a mai spus
prim-vicepreşedintele PDL Botoşani. El a făcut aceste precizări după ce săptămâna aceasta
Botoşăneanul.ro a relatat că mai mulţi primari de opoziţie din Colegiul Flămânzi participă la şedinţele PDL-iştilor.
(S.B.)