Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar a fost la începutul săptămânii precedente în audienţă la prefectul Cristian Roman pentru a-i cere ajutor în cazul unor cadre didactice care au întârzieri la plata navetei pentru perioada ianuarie – decembrie 2011.
Sindicatul condus de Ţiprigan a obţinut în instanţă 10 hotărâri judecătoreşti favorabile pentru 200 de cadre didactice care nu şi-au primit deconturile pentru navetă. Primarii din localităţile unde aceştia îşi desfăşoară activitatea susţin însă că nu dispun de fondurile necesare pentru efectuarea acestor plăţi.
„Avem foarte multe procese câştigate şi care rămân nematerializate şi în a-şi recupera drepturile băneşti care vizează cheltuielile de transport la şi de la locul de muncă. Dl. prefect normal că şi-a chemat echipa de jurişti şi i-a consultat, iar răspunsul a fost că a face executare silită înseamnă o povară pe urmele primăriilor, pentru că aceşti bani vin de la minister la primării”, a declarat
Maria Ţiprigan.
„Se poate deschide proces în contencios administrativ şi se poate executa silit”
Potrivit legislaţiei în vigoare, administraţiile publice locale ar trebui să solicite rectificări bugetare pentru ca în decurs de şase luni cadrele didactice să poată intra în posesia acestor sume în vederea decontării navetei. Soluţia cea mai viabilă pentru ambele părţi ar fi însă încheierea unor convenţii între primării şi unităţile de învăţământ pentru acordarea eşalonată a plăţilor.
„În cazul în care nu se poate ajunge la acest consens conform legiuitorului se poate deschide proces în contencios administrativ şi se poate executa silit. Sperăm să nu ajungem la acest lucru”, a mai spus
liderul sindical.
CITEŞTE ŞI:
Profesorii caută la SIP-ul Mariei Ţiprigan pământul din urmă cu 20 de ani
Hotărâri date de instanţă: Diminuarea cu 25% a plății navetei cadrelor didactice