Mâine dimineață, 10 septembrie 2015, la Instituția Prefectului va avea loc o întâlnire în cadrul Proiectului demonstrativ „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”. La eveniment au fost invitați să participe atât primarii din județ, cât și reprezentanți ai UNICEF România. Redăm mai jos comunicatul de presă trimis redacției.
Instituția Prefectului Botoșani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, Direcția de Sănătate Publică Botoșani și Reprezentanța UNICEF România vor organiza în data de 10 septembrie 2015, începând cu ora 10,00 la Instituția Prefectului – județul Botoșani (Sala Nicolae Iorga ) o întâlnire în cadrul Proiectului demonstrativ „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”.
Proiectul s-a desfășurat în opt județe din Nord Estul țării, printre care și județul Botoșani, si a vizat situaţia copiilor ”invizibili” care ”în familiile, comunităţile şi societăţile lor, ies din atenţia guvernelor, donatorilor, societăţii civile, mass-media şi chiar a altor copii” (UNICEF, 2006, p. 35), principalul obiectiv fiind creşterea accesului acestora la servicii sociale. Proiectul demonstrativ a urmărit o schimbare de paradigmă în ceea ce privește organizarea și furnizarea serviciilor la nivel comunitar, mai ales în zonele rurale dezavantajate, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, care este concentrat pe prevenirea vulnerabilităților. Proiectul a fost implementat din anul 2011 și se încheie în luna septembrie a acestui an.
La această activitate sunt invitați să participe toți primarii din județul Botoșani alături de reprezentanți UNICEF România, reprezentanți ai Instituției Prefectului, un specialist din partea Centrului de Politici și Servicii de Sănătate, parteneri județeni de implementare : DGASPC Botoșani și DSP Botoșani.
Întâlnirea va include:
1) prezentarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului demonstrativ „Prima Prioritate: Niciun copil invizibil!”;
2) aplicația și platforma online Aurora, ca instrument de identificare a vulnerabilităților, monitorizare și management de caz;
3) promovarea posibilității de implementare progresivă a serviciilor comunitare de bază prin identificarea unor oportunități de finanțare prin fonduri structurale sau alți finanțatori (fonduri norvegiene, elvețiene), altele; precum și
4) o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024