Constructorul care a câștigat licitația pentru construcția parcului de agrement turistic și sportiv Cornișa a acționat în judecată beneficiarul, adică Primăria Botoșani.
Procesul prin care s-au cerut daune în valoare de 1,5 milioane de lei pentru prelungirea termenelor de finalizare care au presupus costuri neprevăzute pentru compania Electroalfa s-a tranșat la Curtea de Apel Suceava.
Acolo, Primăria Botoșani a avut câștig de cauză.
„Au pierdut la apel. Au cerut o sumă, le-au dat la prima instanță o parte din acei bani dar nu era o decizie definitivă. Acum este”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În sentința magistraților de la Curtea de Apel se solicită și efectuarea recepției pentru ca acest obiectiv să fie preluat de Primărie de la constructor și implicit pentru a nu exista costuri suplimentare, din partea companiei private.
„Toată lumea și Curtea de Conturi, toată lumea ne spune să facem recepția. Și noi vrem asta, suntem sătui, cel mai mult ne dorim asta. După aia le mai aranjăm din mers”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
La Tribunalul Botoșani instanța a dat companiei care a construit Cornișa jumătate din suma solicitată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024