Sute de botoșăneni se obișnuiseră să facă reclamații la Primărie, pentru a se sesiza diverse probleme din municipiu, prin intermediul aplicației City Report.
De mai bine de două săptămâni de zile însă, acest program utilizat prin intermediul smart-phoneurilor este indisponibil. Utilizatorii acestuia care l-au instalat în telefoane sau pe tablete ajung doar pe prima pagină a aplicației fără a mai putea adăuga petiții sau pentru a vedea stadiul celor aflate în lucru.
City Report a fost lansată la începutul lunii decembrie 2015, când a devenit disponibilă tuturor celor care deţin un telefon inteligent.
Numărul petiţiilor transmise prin intermediul aplicației a fost în acest interval de aproape 700, aici intrând şi sesizările a căror rezolvare ţine de alte instituţii, sau societăţi, cum ar fi problemele legate de canalizare şi drumuri judeţene. Această categorie de sesizări a fost direcţionată către structurile responsabile să rezolve problemele semnalate.
Majoritatea solicitărilor venite din partea cetăţenilor au fost de natură edilitară (respectiv probleme legate de iluminat public, gropi, câini comunitari, montare bănci şi gărduţ metalic, terenuri de joacă pentru copii, asfaltare străzi, salubrizare). Urmează problemele de ordine publică, respectiv circulaţie îngreunată din cauza parcării şi staţionării neregulamentare a maşinilor în unele zone, tulburarea ordinii şi liniştii publice în Centrul Vechi şi Parcul Tineretului, dar şi în alte zone unde sunt baruri. Potrivit conducerii primăriei, aproximativ 90% din petiţii au fost rezolvate, această aplicaţie asigurând o comunicare eficientă cu cetăţenii.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024