Municipalitatea botoşăneană a început demersurile pentru revitalizarea centrului istoric al oraşului, în acest sens o nouă iniţiativă fiind programarea unei întâlniri cu specialişti din domeniul turismului care să vină cu strategii pentru dezvoltarea acestui segment şi pentru ca oraşul să capete o altă imagine faţă de cea actuală.
În primă fază edilii vor avea o întâlnire cu o echipă din cadrul Institutului Naţional pentru Dezvoltare şi Strategie în Turism (INDST) unde, împreună cu consilieri locali şi dacă va fi cazul şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean să se pună la punct
un plan pentru dezvoltarea turistică a oraşului. „
Am invitat săptămâna viitoare Institutul Naţional pentru Dezvoltare şi Strategii în Turism la o discuţie şi împreună cu consilierii din CL vom stabili pe cât posibil şi dacă e posibil şi cu CJ, o strategie pentru oraş şi pentru judeţ dacă o să fie de acord să se meargă în formulă comună”, a declarat
Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului.
O parte din planul pentru transformarea cel puţin a Centrului Vechi ar fi atragerea de noi brand-uri recunoscute la nivel internaţional care ar atrage după sine şi alţi investitori dar şi un flux continuu de clienţi. „
Este o muncă colectivă destul de amplă, trebuie aplecare, trebuie determinare şi sperăm să avem un produs cu un rezultat bun. Asta ar putea să fie un element de strategie, de exemplu, dacă aduc McDonald’s probabil aş crea în jurul său posibilitatea să apară tot felul de alte lucruri, pentru că McDonald’s este un nume şi atrage după sine trafic, părinţi cu copii. Deci dacă aveam un astfel de nume în Centrul Vechi probabil că am fi avut o parte din traficul pe care ni-l dorim asigurat”, a mai spus
edilul.
O locaţie care ar fi fost ideală pentru construirea unui McDonald’s la Botoşani a fost în trecut terenul unde momentan se află Uvertura Mall şi care a ieşit evident la momentul actual din calcule. „
Ei soluţia care a fost când au vrut să vină mai demult a fost actuala locaţie unde se ridică mall-ul, acolo au văzut ei un loc, în intersecţie, era un nod acolo. În prezent deocamdată nu am mai identificat sigur că acum nu ştiu dacă ei mai doresc să vină”, a mai explicat
Viorel Iliuţă.
CITEŞTE:
Uvertura Mall strânge botoşăneni pentru „grand opening” – AFLĂ data şi planul pe etaje