Grupul de Presă „Reporter” prin revista de mediu şi ecologie Infomediu Europa, membră a European Environmental Press, organizează în luna decembrie cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa.
Anul acesta vor fi decernate 18 premii, 15 dintre acestea vor fi supuse jurizării, iar trei vor fi acordate de redacţia revistei Infomediu Europa. Organizatorii au făcut publice cîte cinci nominalizări la cele 15 secţiuni cu juriu, iar la „Premiul Primăria verde” municipalitatea botoşăneană candidează cu Planul Integrat de Dezvoltare Urbană de peste 19 milioane euro, alături de primăriile Roman, Titu, Tulcea şi cea a sectorului 2 din Bucureşti. La o altă secţiune, „Ecoatitudine”, sînt nominalizaţi Cabral Ubacka pentru susţinerea, promovarea şi implicarea în activităţi de mediu, Gianina Corondan, Mihai Tatulici, Sorin Oprescu şi Zoli Toth.