O veste bună pentru municipalitatea botoșăneană în ceea ce privește noile investiții.
Contractul de finanțare pentru Grupul de Acțiune Locală (GAL) a fost semnat de Primăria Botoșani, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Valoarea totală a proiectului este de 7 milioane de euro, sumă care cuprinde un cumul de proiecte europene atât pe partea de resursă umană cât și din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, sociale sau medicale
”Am trecut de toate etapele, am semnat contractul de finanțare, acum avem o etapă în care trebuie să ne pregătim fișele de proiect și proiectele pe cele două componente, cea pe care o avem noi pe partea de investiții de 4 milioane de euro și componenta pe resursă umană de 3 milioane de euro”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Echipa din GAL urmează să treacă la scrierea proiectelor care ulterior să fie declarate eligibile și să obțină finanțare individuală în vederea implementării.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile