Primăria Municipiului Botoșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), vine în sprijinul populației și se află într-o permanentă colaborare cu instituțiile abilitate în gestionarea situațiilor generate de Codurile Portocaliu și Roșu de caniculă, emise în intervalul 12 – 14 iulie 2024.
Unitatea administrativ – teritorială a suplimentat numărul punctelor de sprijin deja înființate pe Bulevardul Mihai Eminescu, în zona Centrului de Studii „Ștefan cel Mare”, în sediul Primăriei de la Casa Cărții și cel din Piața Revoluției, cu alte două, în:
-Piața Centrală – Direcția Servicii Publice
-Piața Viilor – Administrația Pieței Viilor
La punctele de pe Bulevardul Mihai Eminescu și Casa Cărții, pe lângă apa oferită, cetățenii își pot măsura tensiunea arterială. La celelalte puncte se oferă apă.
Atât la sediul principal al Primăriei cât și la cel de la Casa Cărții, în caz de nevoie, pot fi utilizate și defibrilatoarele automate.
În cursul zilei de luni va fi deschis și un al șaselea punct de sprijin, în incinta Direcției Impozite și Taxe Locale (DITL).
Adresăm un apel cetățenilor municipiului Botoșani să țină cont de recomandările cadrelor medicale și colegilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) în această perioadă caniculară și să apeleze cu încredere la punctele de sprijin înființate la nivelul orașului în cazul în care consideră că este necesar, este mesajul transmis de Primăria Botoșani.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024