Noul an ar putea aduce subvenţii la biletele de maxi-taxi pentru anumite categorii sociale. În acest sens, reprezentanţii municipalităţii se gândesc serios să introducă gratuităţi şi pentru transportul în comun cu microbuze, asemenea celor de pe tramvaie.
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că această iniţiativă ar putea fi concretizată numai după ce se va întocmi bugetul pe anul 2012, în funcţie de resursele financiare disponibile.
„Deocamdată nu am luat încă o decizie finală. Decizia finală se ia în momentul în care se face bugetul, atunci te hotărăşti exact în funcţie de banii pe care îi ai, vezi că trebuie să dai 3 miliarde sau 5 miliarde, eu ştiu cât trebuie să dai şi la cei de la maxi taxi pentru gratuitatea la preţul biletului, exact cum se întâmplă la tramvaie”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
„Noi am avut noroc că am beneficiat de înţelegerea celui de la Microbuzul”
Nu în ultimul rând, edilul a ţinut să contrazică vocile care au condamnat această iniţiativă care în opinia sa vine în sprijinul elevilor sau a pensionarilor, dar care este criticată pe motiv că Primăria ar direcţiona bani către o societate privată. Acesta susţine că nu s-ar schimba decât circuitul sumelor, beneficiarii finali fiind tot botoşănenii.
„Nu există nici un fel de impediment, multă lume spune că ar pompa Primăria bani într-o societate privată, nu există aşa ceva. Atât timp cât el prestează un serviciu în contul banilor pe care îi dai tu, nu contează că e privată sau nu, legea îţi dă voie şi chiar te şi obligă la un moment dat”, a mai menţionat
viceprimarul. De asemenea, Florin Ghiorghiţă a subliniat că legislaţia în vigoare îi permite societăţii care a contractat serviciul de transport cu maxi-taxi să solicite Primăriei subvenţii asemenea celor de la Eltrans, lucru care nu s-a întâmplat şi la Botoşani.
„Noi am avut noroc la un moment dat că am beneficiat şi de înţelegerea celui de la Microbuzul care nu ne-a presat să ceară, că el dacă vrea să ceară are oricând dreptul la subvenţie. Asta ar trebui să înţeleagă foarte bine lumea, că aceştia nu sunt bani pe care să îi dai societăţii, din contră, el prestează un serviciu şi banii aceia de fapt se duc către populaţie”, a încheiat
Florin Ghiorghiţă.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE ȘI:
Consilierii locali au votat creşterea prețului la călătoriile cu maxi taxi
Edilii coc o fuziune între Microbuzul şi Eltrans, botoşănenii ar circula cu bilete mixte