Nu mai puţin de şase luni au durat discuţiile dintre reprezentanţii municipalităţii şi CEC pentru contractarea unui credit în valoare de 30 de milioane de lei. Municipalitatea conta pe aceşti bani pentru efectuarea unor plăţi către unii constructori care au efectuat o serie de lucrări de investiţii în municipiul Botoşani dar şi pentru contribuţia proprie în cazul proiectelor cu finanţare europeană. Totuşi, după aproximativ 6 luni de zile timp în care s-au purtat discuţii cu instituţia bancară amintită pentru obţinerea creditului, conducerea Primăriei s-a lăsat păgubaşă şi susţine că va apela la serviciile unei alte bănci. „
Nu ne-am înţeles din cauza condiţiilor rigide impuse de CEC, ei practic ar di dorit să ne impună obiectivul de investiţii pentru care să fie folosiţi aceşti bani, ori această decizie cade în sarcina noastră, noi decidem cum cheltuim banii, iar pe ei ar fi trebuit să îi preocupe modul de înapoiere a banilor”, a declarat
Cătălin Alexa, viceprimar municipiul Botoşani.
Din creditul pe care Primăria a dorit să îl contracteze la CEC, o sumă de 800.000 de lei ar fi trebuit să fie virată societăţii „Codin şi asociaţii” pentru efectuarea lucrării de reabilitare a străzii Popa Şapcă, care a fost deja finalizată. Însă, în aceste condiţii, conducerea Primăriei susţine că se vor demara noi proceduri pentru obţinerea unui credit de la o altă bancă.