După ce au făcut nenumărate demersuri fără succes pentru a prelua sistemul de iluminat public de la compania germană de furnizare a energiei electrice, municipalitatea pare să fi ajuns la un compromis cu reprezentanţii acestui furnizor.
Eforturile edililor au fost cu atât mai înverşunate cu cât străzi întregi din oraş s-au aflat în beznă pentru o perioadă îndelungată de timp, fără ca echipajele de la E.ON Moldova să intervină pentru remedierea avariilor, sau unde a fost cazul intervenţiile au fost întârziate. Însă, în urma unui protocol încheiat între cele două părţi, lucrurile au început să intre pe făgaşul normal din acest punct de vedere şi
deja mai multe străzi „s-au trezit la viaţă” pe timp de noapte. „
Să ştiţi că în baza unui protocol pe care l-au făcut se cunoaşte deja o îmbunătăţire a activităţii lor, să dea Dumnezeu să îi ţină şi să poată face mai departe. Ei au intervenit în mai multe zone, au făcut Bucovina, acum intervin aici pe Calea Naţională în faţa la Urban Serv până la Select, am găsit o soluţie şi vom intra în toată Zona Industrială şi o să refacem toată zona, refacem Ion Pillat, au intervenit undeva şi pe Victoriei, au făcut tot iluminatul public şi acolo tot aşa nu funcţiona”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului.
Odată cu remedierea problemelor din zonele importante din oraş unde iluminatul public era inexistent, viceprimarul a afirmat că se va interveni şi în parcările care nu sunt luminate. „
În parcări nu sunt probleme foarte mari, acolo doar dacă mai e câte un cablu rupt ori dacă mai este nevoie de extindere, sunt parcări în cartiere în care noi am mai făcut parcări şi nu s-a făcut iluminatul şi acolo vom face partea de extindere”, a mai spus
viceprimarul. Una dintre parcările cu probleme unde au fost înregistrate mai multe tentative de furturi din maşini este cea din Griviţa, zona Aleea Călugăreni.
(G.E.)