Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a fost dotat cu un aparat de citire a microcipurilor și astfel temerile edilului șef Ion Lungu s-au confirmat: orașul pe care îl conduce ”importă” câini din alte localități.
Miercuri, primarul de Suceava a făcut public ce a scos la iveală tehnologia utilizată pentru depistarea provenienței patrupedelor.
”Ne-am modernizat și noi și avem o aparatură care poate citi microcipurile. Ceea ce bănuiam s-a adeverit. Fără să dau nume, am doar două spețe aici: un câine care este al unui proprietar din Brehuiești – Botoșani a fost adus la Suceava și al doilea câine din Sfântul Ilie - Șcheia. Iată că ceea ce spuneam se adeverește: se aduc câini în municipiul Suceava”,
Ion Lungu, primar Suceava.
Și aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă. După ce Rusia a invadat țara vecină României, asociațiile din Europa Occidentală au acordat prioritate pentru adopțiile internaționale cățeilor din Ucraina astfel încât au fost preluate mai puține animale din Suceava, iar adăpostul s-a umplut.
”Nu vă ascund faptul că mă sună primari din jurul Sucevei, din întreg județul, să-i primim câinii în adăpostul nostru, ori noi avem o capacitate limitată pentru câinii din municipiul Suceava. Mi se pare corect ca și celelalte orașe mai mari și municipii să își facă aceste adăposturi de câini. Noi suntem singurul oraș din județul Suceava care are adăpost de câini. Deci este o problemă care ne preocupă, o tratăm cu toată responsabilitatea, din păcate se aduc câini așa cum v-am spus”,
Ion Lungu, primar Suceava.
VEZI de la 5:45
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024