Asemenea anilor anteriori şi în acest an municipalitatea va organiza Revelionul Pensionarilor, acţiune destinată exclusiv vârstnicilor botoşăneni care, timp de câteva ore vor uita de grijile cotidiene, medicamente sau facturi. Acţiunea va fi derulată prin sponsorizări ale agenţilor economici locali la un hotel din centrul oraşului.
Revelionul Pensionarilor va avea loc pe data de 29 decembrie a anului în curs şi va fi organizat pentru aproximativ 400 de vârstnici botoşăneni. „
Avem solicitări chiar am discutat cu cei de la Sindicatul Pensionarilor şi am stabilit acţiunea pentru data de 29 decembrie, sper să putem face faţă avalanşelor de înscriere, să găsim o formulă bună ca să fie toată lumea mulţumită. Noi mizăm pe 400 de persoane, dar s-ar părea că îşi doresc mai mulţi”, a declarat
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.
Persoanele care vor fi selectate să participe la acest eveniment provin în principal din rândul organizaţiilor neguvernamentale de la Botoşani. „
Încercăm să lucrăm cu organizaţiile vârstnicilor, am discutat cu Sindicatul Pensionarilor, mai sunt cei de la Consiliul Judeţean al Pensionarilor sunt cei din Asociaţia Medicilor Pensionari plus cei care de-a lungul anilor au împlinit 50 de ani de căsătorie şi ştiu de acţiunea noastră, faptul că am avut o organizare bună anul trecut şi lumea a fost mulţumită s-ar părea că din vorbă în vorbă s-a auzit lucrul acesta şi vor tot mai mulţi, noi încercăm să mulţumim pe toată lumea”, a mai spus
Cătălin Flutur. Solicitările pentru acest eveniment se vor depune la Primăria Botoşani cu începere de vineri, 16 decembrie a anului în curs, însă până în prezent deja numeroşi pensionari au început să se adreseze verbal angajaţilor municipalităţii.
Gabriela ERDIC