Şedinţa de consultări cu primarii a durat mai puţin de jumătate de oră, după ce preşedintele Florin Ţurcanu a dat citire sumelor care au fost repartizate pentru fiecare administraţie publică locală în parte, provenite din TVA şi impozitul pe venit.
Buget cu tentă liberalo-suliţeană
Dacă în ceilalţi ani se mai trezea câte un primar să protesteze faţă de suma care i-a fost atribuită, astăzi în schimb nu s-a auzit nici un cuvânt din rândul aleşilor aflaţi în sală. Motivul ar fi, în opinia
preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, faptul că bugetul este unul echilibrat, iar sumele ar fi fost împărţite fără a se ţine cont de culoare politică. Aceasta în condițiile în care potrivit datelor făcute publice sâmbătă, comuna cea mai finanțată este cea natală a șefului CJ, Sulița, iar orașele conduse de primari PNL primesc mai mult decât cele cu edili de la PSD, aflându-se chiar la acelaşi nivel cu municipiul Dorohoi, condus de un social-democrat.
„Trebuie să ai şi argumente ca să faci circ”
„Ei au venit informaţi, liniştiţi. Au înţeles ei că nu prea merge aşa cu circ, trebuie să ai şi argumente ca să faci circ. Dacă vii şi iei ca atare…şi cred că oricine se uită pe buget, cu mici chestiuni care pot fi discutabile, este un buget echilibrat”, a declarat F
lorin Ţurcanu.
Suma totală împărțită localităților este de 25,6 milioane de lei, alte 2,6 milioane lei oprindu-şi-le
CJ Botoşani pentru bugetul propriu.
Şedinţa de luni a fost una cu caracter consultativ, marţi urmând să se întrunească în şedinţă consilierii judeţeni pentru a a dezbate distribuirea pe localităţi a fondurilor provenite de la bugetul de stat.
(G.E.)
CLICK ŞI VEZI SUMELE REPARTIZATE LOCALITĂŢILOR
CITEŞTE ŞI:
ACUM: Primarii chemaţi de Ţurcanu la consultări pe buget
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
DOCUMENT Şefii CJ au gătit bugetul, oraşele PNL cât municipiul PSD, Suliţa locul 1