Primarii din toate localitățile din Botoșani au fost convocați în ședință de prefectul Sorin Cornilă, pe ordinea de zi fiind mai multe subiecte de interes public. Întrunirea a avut loc astăzi în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
La ședință au participat secretarul general al Instituției Prefectului, Mihaela Aroșoaie, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Decebal Muraru, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, inspectorul șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Ioan Aniței, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani, Mihai Bâlbă, comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoșani Cristina Kashyap, dar și reprezentantul Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad, Marian Buruiană.
Au fost abordate diferite subiecte: de la unele clarificări privind fosele septice la stadiul pregătirii pentru iarnă și implementarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.
Primarii au prezentat mai multe situații unde întâmpină dificultăți, cele mai multe aspecte fiind legate de alimentarea cu apă, de canalizare și salubritate.
Ședința a durat în jur de două ore, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că intenționează să organizeze trimestrial astfel de întâlniri.
”A fost o întâlnire eficientă de informare, îndrumare și consultare. Dovadă și faptul că domnii primari au prezentat mai multe situații unde întâmpină dificultăți, cele mai multe fiind legate de alimentarea cu apă, de canalizare și salubritate. Au fost dezbătute mai multe teme de interes public și e firesc să fie așa. Sunt alături de primarii care își doresc să dezvolte localitățile pentru a asigura un nivel mai bun de trai pentru botoșăneni,”
Sorin Cornilă, prefect.
Iată ordinea de zi:
- informarea administrației publice locale și clarificarea unor aspecte privind sistemele individuale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor uzate urbane.
- implementarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (reglementat prin HG nr. 294/2015 şi OUG nr. 35/2016).
- respectarea termenelor legale de către autorităţile administraţiei publice locale cu privire la comunicarea actelor administrative emise/adoptate, în vederea exercitării controlului de legalitate de către prefect, modificări legislative, aspecte legate de domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.
- pregătirea pentru iarna 2022-2023 a unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza Judeţului Botoşani.
- obligațiile autorităților administrației publice locale în ceea ce privește asigurarea siguranței în unitățile de învățământ de pe raza județului Botoșani.
- asigurarea resurselor financiare pentru anul 2023 în vederea desfășurării procesului educațional în unitățile de învățământ de pe raza județului Botoșani.
- campania ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! – campanie desfășurată de către Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași.
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024