Asociația Orașelor din România îi solicita ministrului Florin Cîțu o rectificare rapidă de buget.
Multe dintre orașele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcționare a școlilor, spitalelor și a altor servicii, în lipsa unor "măsuri clare, articulate" venite din partea Ministerului Finanțelor, transmit reprezentanții Asociației Orașelor din România.
Asociația Orașelor din România îi solicită ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, să facă rapid o rectificare de buget.
AOR precizează că a organizat, miercuri, o videoconferință la care au participat peste 50 de primari și specialiști din primăriile de orașe.
"În urma discuțiilor, Asociația Orașelor își declară public îngrijorarea față de situația financiară actuală a administrației publice locale, aflată într-un moment excepțional, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19 și a lipsei de dialog din partea Ministerului de Finanțe”, transmit reprezentanții Asociației Orașelor din România.
Astfel, estimările făcute de Asociația Orașelor din România privind scăderea gradului de încasare la nivel local s-au dovedit corecte, iar, din analiza situației gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale, reiese clar o situație disperată pentru administrația locală de la nivelul orașelor mici, care, în curând, nu vor mai dispune de fonduri.
"În lipsa unor măsuri clare, articulate venite din partea Ministerului Finanțelor, multe dintre orașele mici nu vor mai avea bani pentru o bună funcționare a școlilor, spitalelor și a altor servicii care deservesc, pe lângă locuitorii proprii, și locuitorii comunelor învecinate", menționează AOR.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024