În următoarea ședință de Consiliu Local se intenționează promovarea unui proiect de hotărâre prin care să fie dublat cuantumul tichetelor sociale.
Anunțul a fost făcut de primarul Ovidiu Portariuc la întâlnirea cu pensionarii ce a avut loc la Prefectura Botoșani, luni dimineață. Edilul șef a venit cu ideea ca în plen să fie prezenți și reprezentanți ai structurilor care reprezintă această categorie de persoane, care să vină cu contraargumente la pozițiile adoptate de unii consilieri locali.
Ovidiu Portariuc: ”Aici poate nu ar fi rău ca într-o ședință de CL când se votează proiecte privind pensionarii să fie prezenți și reprezentanți ai asociației. Și vă dau un exemplu, un proiect pe care l-am pus cred de trei, patru ori în CL până am reușit să conving consilierii, este vorba de proiectul cu tichetele sociale de care s-au bucurat aproximativ 4.000 de pensionari”.
Ar urma să crească valoarea unui tichet social dar și plafonul pensiei beneficiarilor, urmând a se încadra criteriilor de acordare și vârstnicii care au pensii de până la 800 de lei.
”Vom mări cuantumul tichetelor de la 50 de lei la 100 de lei și vom crește și plafonul de la 700 de lei, pensia minimă la 800 de lei, pentru a permite unui număr cât mai mare de pensionari să aibă acces la acest ajutor mic, cum e, atât ne permitem în momentul de față pe bugetul făcut pe anul următor”, a subliniat primarul.
De ce ar fi nevoie de reprezentanți ai pensionarilor în Consiliul Local?
Explică Ovidiu Portariuc: ”Să explice consilierilor pentru că ne-au întrebat în ședințe de ce pensionarii sunt considerați categorie defavorizată, de ce trebuie ajutați. Poate dv. le explicați mai bine decât o facem noi. Eu nu am reușit să-i conving”. Fiecare pensionar care se încadrează în condițiile de distribuire beneficiază de câte 10 tichete pe an, cu o valoare totală de 100 de lei. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM: Întâlnire la Prefectură cu listă lungă de probleme și-un administrator de club decedat - FOTOGALERIE
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024