Primarul Cătălin Flutur şi reprezentanţii SOCAR România au făcut vineri publice într-un cadru oficial primele date privind investiţia companiei petroliere de stat din Azerbaidjan în România şi Botoşani. Este cea mai importantă tranzacţie în România de la începutul anului, prin care azerii cu cumpărat 90% din SC Romtranspetrol SA şi au format SOCAR Petroleum şi despre care Botoşăneanul.ro a anunţat-o în premieră la o ediţie „Ancheta Săptămânii” din luna martie (http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/rescu-lovitur-de-zeci-de-milioane-euro-din-azerbaidjan/ ).
În cadrul unei conferinţe de presă organizată de municipalitate, Hamza Karimov, directorul SOCAR România, a anunţat că sediul social al nou createi SOCAR Petroleum va fi la Botoşani. El a declarat că valoarea primei etape a investiţiilor, care presupune modernizarea celor 15 staţii PECO care au aparţinut „Romtranspetrol” se ridică la 10 milioane de euro.
„România este prima ţară din Europa care a recunoscut independenţa ţării noastre şi de atunci relaţiile noastre sunt foarte bune”, a explicat intrarea în Uniunea Europeană prin România
reprezentantul companiei din Azerbaidjan. El a subliniat că primele contacte în vederea perfectării afacerii au început în urmă cu un an şi s-au concretizat n ianuarie 2011, după efectuarea unui audit de către celebra PriceWaterhouseCoopers.
„Se ştia de datoriile companiei, dar s-a decis să se achiziţioneze 90% din acţiunile firmei”, a afirmat
Hamza Karimov, care a arătat că s-a hotărât să parafeze tranzacţia în urma stăruinţelor primarului de Botoşani, care l-ar fi convins că Botoşani derulează proiecte mari de infrastructură.
„În primul rând înseamnă locuri de muncă”
Acesta, l-a rândul său, a subliniat importanţa implementării proiectului prin Botoşani.
„Este important pentru Botoşani şi nu vreau să fac referire numaidecât la ce se va întâmpla în următorii doi-trei-patru ani în România, nu numai la Botoşani, este şi o preocupare a Primăriei Botoşani de a încuraja investiţiile private”, a declarat
Cătălin Flutur. Edilul-şef a insistat asupra faptului că, având sediul la Botoşani, SOCAR Petrolem va plăti toate taxele şi impozitele aferente activităţii în judeţul nostru.
„Dar în primul rând înseamnă locuri de muncă, este o problemă acut dezbătută în ultimul timp şi, nu fac eu politica companiei, dar probabil bine plătite. Nu pot să fiu decât fericit de decizia colegilor din Azerbaidjan de a alege Botoşaniul. Întâmplarea face că nu vine o firmă oarecare”, a mai spus
Cătălin Flutur.
Pretenţiile lui Berescu
Iulian Berescu, fostul şef de la „Romtranspetrol”, rămâne, ca şi soţia acestuia Doina Berescu, în structura de conducere a SOCAR Petroleum, fiind responsabil cu dezvoltarea afacerii în România.
„Tranzacţia a fost urmată de pretenţiile mele ca sediul social să fie la Botoşani pentru că şi pe timpul lui Ceauşescu investiţiile importante au ocolit Botoşaniul”, a explicat
Iulian Berescu. SOCAR plănuieşte să ajungă la 300 de staţii PECO în România. Compania mamă din Azerbaidjan este a 68 – a din lumea ca cifră de afaceri, fiind unul din principalii furnizori de ţiţei pentru Europa. Reprezentanţii SOCAR au anunţat că se vor implica şi într-o multitudine de proiecte sociale, cel mai important fiind înfiinţarea unei club sportiv care să aibă o echipă de handbal masculin de la Botoşani, pe prima scenă a ţării.