Au făcut-o și alte orașe mai mari, unde traficul a devenit o mare problemă. Și municipiul Botoșani se va înscrie în seria centrelor urbane unde este nevoie de decizii radicale pentru a asigura un confort sporit pentru cetățeni. Chiar cu riscul de a deranja un anumit număr de persoane vizate direct de schimbare.
În primă fază, decizia de dărâmare a aproximativ 80 de baterii de garaje va fi aplicată pe strada aflată în imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, care nu are un nume în nomenclatorul de străzi al orașului. Primarul Cosmin Andrei a luat decizia de a demola aceste construcții, iar în locul lor să amenajeze locuri de parcare suficiente pentru a suplini nevoia acută din zonă.
Mai ales că, în anii următori, când va fi implementat proiectul european pentru reabilitarea căii de rulare pentru noile tramvaie, în zonă se va deschide un nou mare șantier.
„Dărâmăm garajele, creăm locuri de parcare și pentru situația de pe strada Primăverii atunci când vom avea șantier și mașinile vor trebui relocate de pe traseul lucrărilor și oferim alternative cetățenilor. Vom analiza dacă, după realizarea acestei investiții le concesionăm pe toate sau doar o parte pentru cei care au avut garaje, pentru cei care sunt rezidenți în imediata vecinătate sau le lăsăm pe toate fără concesiune ca să rezolvăm această problemă de pe Primăverii”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
La o simplă vizualizare a acestor garaje, se poate observa cu ușurință faptul că majoritatea par a fi folosite în cu totul alte scopuri decât acela de parcare a mașinilor. Sunt toate cu lacăt și cu greu se poate deduce că zilnic sunt introduse autoturisme, nefiind observate urmele pneurilor pe care-l dă un trafic susținut la intrarea în aceste construcții.
„De ce această zonă? V-am spus: aspectul inestetic, utilitatea, nevoia pentru Octav Onicescu și pentru strada Primăverii, ținând cont de lipsa acută a locurilor de parcare. Sunt convins că după ce vom realiza acest proiect, numărul locurilor de parcare va fi mai mare decât numărul garajelor pe care le avem astăzi acolo, garaje care consider că botoșănenii care le dețin, le folosesc în alt scop decât cel inițial, pentru parcarea autoturismelor”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Primul pas este acela de promovare a unui proiect în plenul municipal care să ducă la etapa de demolare și ulterior pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a unor noi locuri de parcare.
„Aceste garaje figurează în documentațiile municipalității ca locuri de parcare acoperite, nu figurează drept construcții. Vom intra cu proiect de hotărâre pentru demolare, motivat de justificarea utilității publice, apoi cu un plan urbanistic de detaliu, aprobat de CL în vederea autorizării construirii unei parcări. Dacă acest proiect va fi unul de succes îl replicăm și în alte zone din oraș, fără a face o declarație la modul general, că vreau să demolez garajele din municipiul Botoșani”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
În funcție de solicitările botoșănenilor și analizele efectuate de serviciile de specialitate ale Primăriei Botoșani, se va decide dacă există și alte zone din municipiu unde să fie implementate măsuri similare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024