În timp ce unii dintre primari au fost mai mult decât vehemenţi la şedinţa de vineri în care au fost înştiinţaţi de sumele de la bugetul de stat pe care Consiliul Judeţean intenţionează să le repartizeze, alţii au refuzat să facă orice comentariu. Printre aceştia s-a regăsit şi edilul şef de la Dorohoi, care încă din startul întrunirii a anunţat că pleacă după ce a auzit primele sume care ar urma să revină municipiului pe care îl conduce.
Până la urmă acesta a rămas totuşi în sala mare a Palatului Administrativ.
“Nu am plecat, am schimbat locul, că am mers la un coleg”, a explicat
Dorin Alexandrescu. Potrivit acestuia, anul trecut pentru drumuri şi pentru echilibrarea bugetului local Dorohoiului i s-au acordat în jur de 900.000 de lei, iar în acest an conform proiectului întocmit de CJ ar urma să primească 700.000 de lei în condiţiile în care întreaga alocaţie de la bugetul de stat pentru Botoşani se ridică la numai aproximativ două treimi faţă de cea din 2011.
Când a vorbit i s-au luat din bani
Cu toate acestea primarul de Dorohoi a refuzat să comenteze proiectul de hotărâre de CJ.
„Anul trecut am vorbit şi am plătit tot anul, mi-au luat şi din banii ăia”, şi-a explicat poziţia
Dorin Alexandrescu. Acesta susţine că banii alocaţi pentru învăţământ şi sănătate îi ajung, în schimb va întâmpina dificultăţi la investiţii şi la asigurarea cofinanţării programelor europene, capitole bugetare spre care obişnuia să direcţioneze banii primiţi de la CJ. Totuşi, cum am mai arătat, şansele de adoptarea a bugetului în varianta propusă de conducerea CJ sunt practic egale cu zero. De altfel, vineri, după şedinţa de la CJ, primarii USL s-au întâlnit cu liderii PSD şi PNL pentru a discuta pe seama bugetului.
(S.B.)
CITEŞTE DESPRE SCANDALUL DE LA ŞEDINŢA CU PRIMARII PENTRU BUGET:
Scandal pe zeci de milioane cu primarii : Băi ieși afară, Nu trebuia să ne chemați