Primarul din Flămînzi, Constantin Pitorac pare a fi de asemenea unul dintre protagoniştii scandalului iscat la Grupul Şcolar Nicolae Bălcescu în care actor principal este profesorul de matematică, Gheorghe Morcov. Primarul ar fi comunicat telefonic conducerii unităţii şcolare să i se dea profesorului care face presiuni, orele pe care le doreşte.
Constantin Pitorac susţine că, a procedat astfel încît Gheorghe Morcov nu ar fi avut normă întreagă, iar calităţile sale didactice ar fi fost astfel irosite. Gestul său, susţine el, nu poate fi însă catalogat ca fiind o presiune asupra conducerii liceului. „Nu am insistat pentru dl.Morcov, am insistat pentru faptul că celălalt profesor de matematică avea ore în plus care nu erau nici măcar plătite, erau peste normă, avea o normă şi jumătate şi celuilalt îi lipseau doar două ore”, susţine Constantin Pitorac, primarul oraşului Flămînzi. Primarul mai spune că nu are cunoştinţă de comportamentul cadrului didactic, care ar fi ameninţat elevii cu corijarea în care nu ar fi semnat o petiţie precum că îl vor la catedră.
"Este un profesor atipic"
„Nu am avut cunoştinţă de faptul că a fost acasă la elevi, ca şi logică explicată de dl.viceprimar care este profesor acolo în şcoală, deci cu clasa aia a mers şi a avut şi performanţe acum, este un profesor atipic dar este un profesor bun, copiii nu îndrăgesc profesorii care sunt mai exigenţi. Şi atunci ar fi fost bine, dar nu eu hotărăsc, deci am zis că ar fi fost bine, dar nu am impus pe nimeni. Eu atît mai dat un telefon şi am întrebat ce se întîmplă atîta tot”, a mai spus primarul. De asemenea, Constantin Pitorac a mai afirmat că, în nici un caz nu s-a gîndit să facă presiuni politice pentru a-l proteja pe profesorul Gheorghe Morcov.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024