Când a început să se simtă rău, Toader Leampăr, fostul primar al comunei Vorniceni, a cerut ajutor de la prima unitate medicală care i-a ieșit în cale. În cazul lui a fost Secția Exterioară Săveni, unde nu exista niciun medic la serviciu. Toader Leampăr nu avea de unde să știe asta. Și nici că trăia ultimele clipe din viața lui pentru că, probabil, ar fi reacționat cu totul altfel. Poate nu ar mai fi intrat deloc în acest așa zis spital.
Cert este că la 3 luni de zile distanță, după anchete derulate de două instituții diferite (Direcția de Sănătate Publică și Consiliul Județean Botoșani), există și două rapoarte oficiale cu situația petrecută la Secția Săveni.
Iar vinovatul pentru moartea lui Toader Leampăr este Toader Leampăr.
În raportul întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani de doi inspectori sanitari din cadrul instituției sunt menționate o sumedenie de erori constatate, care au la bază un management deficitar al unității mamă de la Botoșani, în speță Spitalul Județean Botoșani.
Enumerând câteva, menționăm nerespectarea unor măsuri din 2017 ale DSP-ului de a se organiza concursuri pentru eliminarea deficitului de medici, gărzi consecutive ale aceluiași medic, deși procedurile obligă la un repaus de 24 de ore, dublări de gărzi, în sensul în care un medic figura în gardă la Secția Săveni și la UPU Botoșani, în același timp, sau la pol opus, zile fără niciun medic de gardă. Sau cazuri în care gărzile erau asigurate de medici pe specializarea ginecologie, fără cunoștință în medicina internă sau pediatrie.
Referindu-ne strict la ziua în care a decedat pacientul Toader Leampăr, raportul arată faptul că:
”S-au solicitat note de relație asistentelor medicale implicate și un punct de vedere al spitalului. Conform declarațiilor asistentelor de serviciu în data de 4 iulie 2019, dl T.L. s-a prezentat la secția Săveni, în jurul orelor 15:00 pe secția de medicină internă, nu la camera de gardă, acuzâd dureri precordiale, sugestive pentru un sindrom coronarian acut (lucru obligatoriu de cunoscut pentru orice cadru medical), motiv pentru care i-au fost determinate valorile tensionale.
I s-a făcut o electrocardiogramă care a arătat un prim diagnostic: „anormal. contracții ventriculare premature, bloc complet de ram drept, QT prelungit, ușoară deviație la stânga a axului”. Dl T.L. a refuzat chemarea echipajului de urgență, iar la solicitarea anturajului a părăsit secția. După câțiva pași și-a pierdut cunoștința iar asistentele de serviciu au început manevrele de resuscitare iar unul dintre însoțitorii pacientului a apelat 112. Echipajul SJA Săveni (fără medic) a ajuns după 2 minute și a preluat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă care le-a continuat până la 16:35 când a fost declarat decesul ca urmare a stopului cardiorespirator neresponsiv la manevrele de resuscitare”
Raport întocmit de DSP Botoșani
Al doilea raport, întocmit de corpul de control al președintelui CJ Botoșani
„În data de 4 iulie 2019, în jurul orei 15:00 s-a prezentat în Secția Medicală III Săveni un pacient care acuza o durere în piept. După ce i s-a măsurat tensiunea arterială și i s-a efectuat o electrocardiogramă, pacientul a solicitat să plece împreună cu însoțitorii lui, un domn și o doamnă. După câțiva pași, moment în care intenționa să părăsească spitalul, acestuia i s-a făcut rău pe hol. Asistentele au încercat stabilizarea pacientului, au început manevrele de resuscitare, doamna ce însoțea pacientul a sunat la 112, ambulanța de la Săveni sosind în aproximativ 2 minute, continuându-se manevrele de resuscitare.
Între timp a sosit și ambulanța TIM la orele 16:30, manevrele de resuscitare fiind preluate de echipajul TIM, în total 55 de minute, din păcate fără niciun rezultat, fiind declarat decesul. În momentul respectiv în spital nu exista niciun medic”,
Raport întocmit de CJ Botoșani
Cât despre personalul medical existent, raportul DSP notează: „conduita asistentelor medicale aflate pe secție în ziua de 4 iulie 2019 a fost corectă și etică, deși prezentarea unor persoane neinternate pe secție, solicitând asistență medicală, nu este permisă”.
Cu alte cuvinte, pacientul Toader Leampăr nu ar fi trebuit să se adreseze acestei secții, ci la camera de gardă.
Paradoxal totuși, pentru că în întreaga clădire nu exista vreun medic, iar rezultatul ar fi fost oricum același.
La Secția Exterioară Săveni sunt în prezent 60 de paturi, din care 40 pe secția medicină internă iar 20 la cea de pediatrie. 4 paturi sunt pentru spitalizare de zi. Numărul de angajați este de 33 din care doar doi medici, un rezident și un pensionar. Actul medical este realizat de medici de la Botoșani care fac gărzi prin rotație la Săveni.
Mirela Saucă, consilier județean și născută pe meleagurile săvinene a fost cea care a solicitat cele două rapoarte de constatare.
Își amintește:
„Când eram eu copil era un spital cu 500 de paturi. A ajuns o secție exterioară a Spitalului Județean de-a lungul timpului din cauza faptului că s-a confruntat întotdeauna cu lipsa acută de medici. De altfel, cele două rapoarte asta scot în evidență ca o concluzie generală lipsa acută de medici care s-a cronicizat din Spitalul Județean”,
Mirela Saucă, consilier județean PNL.
Moartea fostului primar de Vorniceni poate duce la una dintre deciziile amânate de fiecare manager sau șef de CJ și anume reorganizarea spitalului de la Săveni prin diminuarea de paturi și menținerea doar a unor servicii medicale primare, cu spitalizare de zi exclusiv. Pentru că în actualele condiții, această secție nu își justifică activitatea.
Și poate astfel s-ar opri șirul morților vinovați că li se face rău și mor în locul nepotrivit.
*NOTĂ: Sancțiunea de 5.000 de lei aplicată de DSP către Spitalul Județean Mavromati nu a avut legătură cu ce s-a întâmplat în data de 4 iulie 2019. A fost aplicată pentru ”nerespectarea reglementărilor legale în vigoare privind munca în schimburi, a timpului de muncă, a regimului pauzelor, luând în considerare existența unor factori de risc în mediul de muncă și capacitatea de adaptare a salariaților, prin planificarea efectuării de gărzi consecutive de către același medic la Secția Exterioară Săveni”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024