Cel de-al doilea cel mai mediatizat proces de la Botoșani care-i are în prim plan pe importanți șefi ai municipiului reședință de județ a început la finele lunii trecute, cu o victorie bifată, însă, de anchetatori.
Primul termen stabilit la acțiunea în care sunt judecați primarul Cătălin Flutur alături de alți șefi din Primărie precum Adriana Zăiceanu, Ioan Apostu sau Cezar Puiu s-a derulat pe data de 28 iunie.
În aceeași zi s-a întrunit și o ședință de Consiliu Local de la care primarul nu a lipsit, având în vedere că la bară este reprezentat de apărătorii săi legali.
Și oricum, judecătorii au decis amânarea emiterii unei sentințe, fapt ce s-a petrecut mai apoi pe data de 4 iulie 2017.
Atunci judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, solicitarea făcută de inculpații din proces în privința probelor ce au fost administrate în acest dosar.
”Solutia pe scurt: Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Zăiceanu Adriana, Puiu Constantin-Cezar, Gontiniac Mihaela şi Apostu Ioan, prin apărător ales Popovici Cristian Dan, cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosar nr.110/P/2013 din data de 2 mai 2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Suceava”,
Sentință judecătorească Tribunalul Botoșani
Mai exact, persoanele judecate în dosarul cunoscut și ca Uvertura Mall au atacat modul de lucru al procurorilor DNA și a probatoriului pe baza căruia au fost trimiși în judecată, după faza de cercetare care a durat ani de zile.
În cazul în care judecătorul ar fi admis aceste solicitări, cel mai probabil dosarul s-ar fi întors la DNA.
Patru dintre persoanele cercetate în procesul privind construirea Uvertura Mall de la Botoșani sunt reprezentate de Cristian Popovici, fostul prim procuror al județului Botoșani.
Despre dosar:
Procurorii DNA Suceava l-au trimis în judecată pe Cătălin Flutur, pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea și derularea contractului de concesiune ce avea ca obiect exploatarea unui teren pe care a fost construit ulterior Uvertura Mall.
În dosar au mai fost trimiși în judecată Adriana Zăiceanu, la data faptei director executiv al Primăriei, Constantin-Cezar Puiu, la data faptei șef al Serviciului Patrimoniu, Mihaela Gontineac, la data faptei jurist, respectiv Ioan Apostu, la data faptei secretar.
”În perioada 30 noiembrie 2006-19 decembrie 2011, Cătălin Flutur, în calitate de primar, și-a îndeplinit defectuos atribuțiunile de serviciu prevăzute de lege, în ceea ce privește încheierea și derularea unui contract de concesiune ce avea ca obiect exploatarea unui teren în suprafață de 4.668 m.p., proprietatea Consiliul Local al Municipiului Botoșani, pe care a fost construit ulterior un complex comercial multifuncțional”,
Comunicat DNA la trimiterea în judecată
Concret, s-ar fi diminuat ilegal sub valoarea ofertei financiare redevența datorată de Uvertura Mall, Primăriei.
Mai exact, deși în cadrul procedurii de atribuire a concesiunii ofertantul câștigător prezentase o redevență în valoare de 77,12 lei/mp/an, în condițiile în care în documentația de atribuire se prevăzuse o redevență minimă în sumă de 25,6 lei/mp/an, în contractul de concesiune încheiat după finalizarea procedurii s-a menționat plata unei redevențe vădit inferioare în sumă 4,91 lei/mp/an.
Culmea, complexul comercial pentru care șefii Primăriei Botoșani au fost trimiși în judecată a fost recent scos la vânzare pentru că a acumulat datorii uriașe.
(Sursa foto - Dor de Botoșani)
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024