Era aglomeraţie şi la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL) în dimineaţa zilei de 6 ianuarie 2014 când deja zeci de contribuabili s-au prezentat la ghişeele instituţiei pentru a-şi plăti dările către stat.
Spre deosebire de anii precedenţi însă, reprezentanţii mass media nu au mai primit informaţiile solicitate cu privire atât la numărul botoşănenilor care şi-au plătit taxele şi impozitele în prima jumătate a primei zi lucrătoare din noul an cât şi a sumei colectată.
Cel care obişnuia an de an să ofere aceste informaţii, respectiv directorul adjunct al unităţii,
Dumitru Neamţu a transmis că nu mai are voie să comunice cu ziariştii, la dorinţa
primarului Ovidiu Portariuc. Iar orice informaţie de acest gen poate fi obţinută pe viitor doar de la reprezentanţi ai Primăriei, care îşi desfăşoară activitatea în cu totul altă locaţie şi pe un circuit în care informaţia ajunge mult mai târziu la cetăţeni.
Contactat telefonic printr-un mesaj, primarul nu a oferit aprobare directorului de instituţie în vederea comunicării cu ziariştii.
(G.E.)
CITEŞTE:
Botoşănenii, coadă la dat bani la Taxe şi Impozite
[[banner]]
[[galerie-foto]]