La împlinirea unui an de când a câştigat alegerile pentru ocuparea fotoliului de primar, Ovidiu Portariuc a făcut un bilanţ estimativ al (ne)realizărilor din perioada consumată deja din mandatul de edil şef cu precizarea că, un raport final ar urma să fie prezentat pe data de 1 iulie, adică în apropierea datei când se împlinesc 365 de zile de la învestirea efectivă.
"Am început să concretizăm o parte dintre proiectele promise"
Ovidiu Portariuc a declarat că planurile sale s-au împotmolit în primele şase luni de la preluarea Primăriei în principal din considerente financiare. „
Cred că am început să concretizăm o parte dintre proiectele promise, în ultima jumătate de an nu a fost posibil din cauza faptului că nu am avut buget, acesta fusese epuizat în prima parte a anului, fiind an electoral aşa se întâmplă, odată la 4 ani bugetul este consumat din prima parte a anului”, a declarat
primarul care a mai menţionat că, în acest an din luna martie când municipalitatea a avut buget, lucrurile s-au pus în mişcare în direcţia promisă în campania electorală. „
Cred că asta a fost vizibil în tot ceea ce am anunţat în pornirea unor proiecte importante, lucrări edilitare în tot oraşul, începând de la reţele de termie, asfaltări, proiectul de reabilitare termică a blocurilor, parcurile”, a mai spus
şeful Primăriei.
"Poate am greşit în prima parte a mandatului"
El a oferit exemplul parcului Curcubeului, unde lucrările de reabilitare au fost demarate încă de la începutul acestei săptămâni dar şi în cazul celui mare unde va avea o discuţie cu constructorul care va interveni pentru modernizarea acestuia. Un alt aspect pe care susţine că l-a scăpat din vedere ar fi privitor la comunicarea cu opinia publică. „
A fost mai greu poate pentru a mă putea adapta la anumite rigori legate de comunicarea publică, poate am greşit în prima parte a mandatului, am comunicat mai puţin, mi-am dat seama ulterior că este absolut important să comunicăm, ceea ce facem acum, pentru că altfel lucrurile nu se văd, pentru că un lucru care nu este bine reflectat, oamenii nu îl percep”, a mai spus
primarul.
"Am văzut că lucrurile nu se mişcă aşa cum vreau eu"
În cazul realizărilor din primul an de mandat Ovidiu Portariuc a pus pe primul loc transferul terenului de la armată în suprafaţă de aproape 50 de hectare şi cu un patrimoniu în valoare de milioane de euro precum şi „
ieşirea din izolare a Botoşaniului prin faptul ca s-a reuşit crearea de conexiuni către ambasade sau camere de comerţ lucru care se va vedea în următorii ani prin relaţii comerciale”. La seria nerealizărilor, primarul a avut o singur lucru în vedere şi anume comunicarea cu salariaţii din Primărie.
„Poate dacă ar fi să reproşez ceva ar fi partea mai puţin fermă în a discuta cu personalul subordonat din Primărie în prima parte a anului, lucrurile s-au schimbat în a doua parte când am văzut că lucrurile nu se mişcă aşa cum vreau”, a încheiat
primarul. El a mai menţionat că nu poate veni în întâmpinarea aşteptărilor cetăţenilor într-un singur an de zile mai ales dat fiind faptul că în precedenta legislatură rezultatele au început să fie vizibile abia după şapte, opt ani.
CITEŞTE:
Ţurcanu la 1 an de mandat: Oamenii încă nu aruncă cu pietre după mine